StiripesurseExterneTrump şi-a pus cuscrul ambasador în Franţa

Trump şi-a pus cuscrul ambasador în Franţa

Publicat:

Senatul SUA a aprobat luni seara nominalizarea lui Charles Kushner ca noul ambasador al SUA în Franţa, informează AFP şi Reuters, potrivit stiripesurse.ro. Kushner este tatăl ginerelui lui Donald Trump, Jared Kushner, şi a fost graţiat de Trump spre sfârşitul primului său mandat după o condamnare penală.

Numirea lui Kushner a primit undă verde din partea a 51 de senatori, în timp ce 45 au votat împotriva trimiterii la Paris a magnatului imobiliar acum în vârstă de 71 de ani şi care a petrecut un an într-o închisoare federală după ce a fost condamnat în 2004 la doi ani de închisoare pentru fraudă fiscală.

Citeşte şi: Procurorii cer alte 30 de zile de arest pentru Alexei Cotorobai – Stiripesurse.md

Aprobarea sa în noul post nu este o surpriză, în condiţiile în care republicanii deţin o majoritate de 53-47 în Senat şi i-au confirmat până acum pe toţi aleşii lui Trump de la debutul celui de-al doilea mandat al său, pe 20 ianuarie.

Kushner va deveni ambasadorul SUA în Franţa într-un moment în care relaţiile dintre cele două ţări, aliaţi istorici, şi între Statele Unite şi Europa în general sunt tensionate din cauza ameninţării preşedintelui american cu un război comercial. El va activa în acelaşi timp şi ca ambasador al SUA în Principatul Monaco.


Charles Kushner este tatăl lui Jared Kushner, căsătorit cu Ivanka Trump, fiica cea mare a preşedintelui american. Kushner Jr. a fost consilier al lui Donald Trump, în special pentru Orientul Mijlociu, în timpul primului său mandat.

Descris de Trump drept un “lider de afaceri genial”, Kushner i-a predat o vreme fiului său conducerea imperiului imobiliar al familiei, Kushner Companies, fiind nevoit să execute o pedeapsă cu închisoarea după ce a pledat “vinovat” în 2004 pentru fraudă fiscală, influenţarea martorilor şi contribuţii ilegale la campanii electorale.

El a recunoscut atunci, între altele, că a angajat o prostituată pentru a-i seduce cumnatul, care colabora cu o anchetă privind finanţări de campanie. Kushner a filmat întâlnirea dintre cei doi pentru a o descuraja pe sora sa, soţia respectivului, să depună mărturie împotriva lui.

La audierea de confirmare de luni Kushner a admis că a făcut în trecut o serie de “greşeli serioase”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO O seră ilegală de cânepă a fost găsită într-o curte din Soroca

Un bărbat de 54 de ani din raionul Soroca este cercetat de polițiști, fiind suspectat că ar fi cultivat ilegal plante cu conținut narcotic. În...

Nu doar plămânii sunt afectați. Ce efecte are fumul incendiilor forestiere asupra organismului

Fumul provenit din incendiile forestiere poate afecta aproape orice parte a corpului, nu doar plămânii, avertizează cercetătorii. Studiile arată că particulele toxice din fum...

Cum afectează scumpirile și inegalitățile economice sănătatea mintală. Avertismentul cercetătorilor

Un nou studiu sugerează că probleme precum anxietatea, stresul și epuizarea nu sunt doar rezultatul alegerilor individuale sau al stilului de viață, ci și...

De ce simțim durerea diferit? Cum s-a schimbat în mii de ani modul în care oamenii înțeleg suferința

Durerea este una dintre puținele experiențe pe care le împărtășesc toți oamenii, indiferent de vârstă, cultură sau locul în care trăiesc. Totuși, felul în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.