StiripesurseȘtirile zileiTrump şi Biden s-ar putea intersecta în cursul unei ceremonii de...

Trump şi Biden s-ar putea intersecta în cursul unei ceremonii de comemorare a atentatelor de la 11 Septembrie

Publicat:

Prima lor dezbatere este prevăzută pentru sfârşitul lui septembrie, dar Donald Trump şi Joe Biden şi-ar putea încrucişa drumurile vineri în cursul unei ceremonii de comemorare a atentatelor de la 11 Septembrie 2001, notează AFP, potrivit agerpres.

Preşedintele republican şi adversarul său democrat, care fac campanie pentru Casa Albă cu stiluri foarte diferite, în plină pandemie, au prevăzut amândoi să se deplaseze la Shanksville, în Pennsylvania, unde unul din avioanele deturnate s-a prăbuşit pe câmp în acea zi.

Citește și : Indonezia renunţă la o pedeapsă macabră: Cei prinşi fără mască, băgaţi direct în sicriu!

Nu se ştie încă dacă cele două vizite se vor intersecta, dar cei doi nu au mai fost atât de aproape unul de celălalt de mai multe luni.

“Nu am ştiut că merge acolo decât după ce am anunţat că voi merge şi eu acolo”, le-a declarat vineri Joe Biden jurnaliştilor, la două zile după ce echipa sa de campanie a anunţat programul.


Fostul vicepreşedinte al lui Barack Obama, care conduce în sondajele naţionale, a lăsat să se înţeleagă că este dispus să stea la aceeaşi tribună cu Donald Trump dacă va fi invitat.

“Mai este încă preşedintele Statelor Unite”, a spus Joe Biden.

Citește și : Bolivia sesizează CPI împotriva fostului preşedinte Evo Morales

Serviciul parcurilor naţionale, care administrează Memorialul Zborului 93, a făcut cunoscut că ceremonia va fi scurtată în acest an din cauza pandemiei, pentru a reduce riscul răspândirii coronavirusului. De la 90 de minute, vor rămâne numai 20 de minute.

Campania devine în fiecare zi tot mai agresivă între Donald Trump şi Joe Biden, preşedintele acoperindu-l pe rivalul său cu porecle cât mai jignitoare, în timp ce democratul acuză un lider care “deconstruieşte sistemul democratic”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Palma neașteptată primită de Putin din partea Chinei. Proiectul crucial pe care l-au refuzat chinezii

China a respins, în final, proiectul Rusiei al gazoductului „Power of Siberia-2”, amânat de multă vreme, dând, astfel, o nouă lovitură eforturilor Kremlinului de...

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

R.Moldova va aplica standarde internaționale de siguranță pentru navele de pescuit

Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind aderarea Republicii Moldova la Acordul de la Cape Town din 2012, unul dintre cele mai importante...

MApN de la București dezminte un fake news cu ruși care ar fi făcut inspecții în unitățile militare din România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) afirmă că informațiile potrivit cărora reprezentanți ai Federației Ruse ar fi inspectat unități militare din România în anul 2023 sunt...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.