StiripesurseȘtirile zileiTrump și republicanii americani au un nou test în alegerile parțiale...

Trump și republicanii americani au un nou test în alegerile parțiale din Ohio

Publicat:

În statul american Ohio (nord-est) au loc marţi alegeri parţiale pentru Congresul federal, un scrutin riscant pentru preşedintele Donald Trump şi pe care democraţii speră să-l întoarcă în favoarea lor, transmiţându-i astfel un mesaj de avertizare liderului republican de la Casa Albă, cu trei luni înainte de alegerile de la jumătatea mandatului, relatează AFP, potrivit agerpres.

Democratul Danny Connor, avocat în vârstă de 31 de ani, îl înfruntă pe republicanul Troy Balderson, care este actualmente membru al Senatului din Ohio, pentru fotoliul care va fi lăsat liber în Camera reprezentanţilor de la Washington de republicanul Patrick Tiberi. Cele zece puncte avans din iunie ale lui Balderson s-au evaporat, iar o victorie a tânărului democrat într-o circumscripţie bogată, care a votat în ultimele decenii cu GOP (Grand Old party, republicanii) ar însemna un apel la mobilizare generală pentru Partidul Democrat, care speră să preia controlul în Camera Reprezentanţilor în noiembrie.

Citește și: Curtea Supremă braziliană ține deschisă frontiera pentru migranții venezueleni

“Faptul că scrutinul din Ohio este atât de strâns arată că republicanii sunt în dificultate în toată ţara”, a apreciat David Cohen, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Akron. “Competitivitatea de care dau dovadă democraţii, inclusiv în districtul 12 din Ohio (circumscripţia lui Tiberi), este un indiciu că în noiembrie ar putea veni un val albastru” (culoarea democraţilor), a menţionat Cohen.

Ohio face parte din aşa-zisele “swing states”, adică state-cheie pentru alegerile prezidenţiale din SUA. Donald Trump a înregistrat în Ohio un avans de opt puncte asupra candidatei democrate Hillary Clinton, în alegerile din 2016.


Deşi republicanii controlează în prezent atât Senatul cât şi Camera reprezentanţilor, însuşi Trump este îngrijorat de eventualitatea pierderii majorităţii la alegerile din noiembrie, ceea ce l-ar împiedica să-şi ducă mandatul la bun sfârşit. În ultimele săptămâni, preşedintele a făcut campanie prin ţară, exprimându-şi sprijinul pentru candidaţii republicani şi îndemnându-şi susţinătorii să meargă la vot, aşa cum a făcut şi sâmbătă seara în Ohio.

Citește și: Militarii americani rămân fără unele aplicații pentru smartphone

“Se vorbeşte de un val albastru. Nu cred. Eu cred că s-ar putea să fie un val roşu”, a declarat Trump în Ohio, referindu-se la culorile GOP.

Totuşi, potrivit mai multor analişti, inclusiv cei de la Cook Political Report, neafiliaţi politic, în noiembrie cea mai dificilă provocare pentru republicani va fi să-şi păstreze majoritatea în Cameră. Democraţii trebuie să obţină 23 de mandate la nivel naţional pentru a recupera camera inferioară a Congresului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ani grei de închisoare pentru un bărbat prins cu 700 de grame de marijuana

Un bărbat de 45 de ani din Șoldănești a fost condamnat la 10,6 ani de închisoare, după o captură de peste 700 de grame...

R. Moldova, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc ocupă locul 45 în clasamentul mondial Henley Passport Index 2026. Cetățenii moldoveni pot călători în 120 de destinații fără viză sau cu...

Noul ministru al Agriculturii neagă orice legătură cu PDM

Noul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Radu Musteață, respinge informațiile potrivit cărora ar fi avut legături cu fostul Partid Democrat, condus de oligarhul...

VIDEO Doi tineri au înșelat două femei cu peste 200 de mii de lei

Doi tineri, în vârstă de 19 și 21 de ani, au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați de implicare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.