StiripesurseExterneTrump spune că negociază acorduri economice 'majore' cu Putin

Trump spune că negociază acorduri economice ‘majore’ cu Putin

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump a salutat “discuţiile solide” cu omologul său rus Vladimir Putin cu privire la soluţionarea războiului în Ucraina, care a intrat luni în al patrulea an, precum şi cu privire la acorduri economice “majore” cu Rusia, relatează France Presse şi Reuters.

“Sunt în discuţii serioase cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, cu privire la încheierea războiului şi, de asemenea, la tranzacţiile majore de dezvoltare economică ce vor avea loc între Statele Unite şi Rusia. Discuţiile decurg foarte bine!”, a scris Trump pe platforma sa Truth Social, repetând că acest război nu ar fi început niciodată dacă era el preşedinte, informează stiripesurse.

Citește și: Crește numărul divorțurilor. Ce spun experții în problemele de cuplu și relaționare

În postarea sa, el s-a referit şi la acordul privind exploatarea resurselor minerale ucrainene, obiectul tensiunilor actuale între Kiev şi Washington. “Acest acord, reprezentând un ‘parteneriat economic’, va asigura poporului american recuperarea zecilor de miliarde de dolari şi a echipamentelor militare trimise Ucrainei şi va ajuta în acelaşi timp economia Ucrainei să crească pe măsură ce acest război brutal şi sălbatic se va încheia”, a afirmat Donald Trump.

Într-o primă reacţie la acest mesaj, noul emisar special al preşedintelui Vladimir Putin pentru cooperare economică internaţională, Kirill Dmitriev, a afirmat că Rusia este deschisă cooperării economice cu SUA, potrivit Reuters.


Citește și: Fructele moldovenești sunt tot mai apreciate pe piața UE

Moscova “este deschisă cooperării economice dintre SUA şi Rusia şi consideră că o astfel de cooperare este esenţială pentru o economie globală mai rezilientă”, a declarat într-un comunicat emisarul Kirill Dmitriev, numit în funcţie la 23 februarie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Podul de la Ungheni va fi gata în patru luni, dar va fi deschis după doi ani

Perechea de poduri peste Prut care va lega Ungheniul din România de Ungheniul din Republica Moldova va fi finalizată în aproximativ patru luni, însă...

VIDEO Un pui de căprioară a fost salvat din sălbăticie şi adus la Grădina Zoologică

Un pui de căprioară a ajuns recent la Grădina Zoologică din Chișinău după ce a fost găsit în natură și adus de mai multe...

China dezminte acuzaţiile UE că ar fi instruit soldaţi ruşi pentru războiul din Ucraina

China a dezminţit oficial acuzaţiile şefei diplomaţiei UE, Kaja Kallas, conform cărora ar fi instruit soldaţi ruşi care au fost desfăşuraţi ulterior în Ucraina,...

Un meteorit selenar găsit în Africa prezintă urmele unui impact care a topit suprafaţa Lunii

Un meteorit selenar rar, găsit în Africa, conţine dovezi ale unui "eveniment de impact" necunoscut anterior, care a zguduit Luna acum aproximativ 3,5 miliarde...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.