StiripesurseȘtirile zileiTrump: SUA discută un acord comercial cu UE

Trump: SUA discută un acord comercial cu UE

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump a indicat marţi că poartă discuţii pentru un ”acord comercial” cu Uniunea Europeană, în marja unei întâlniri bilaterale la Forumul Economic de la Davos cu şefa executivului european, Ursula von der Leyen, transmite AFP, potrivit agerpres.

”Vom discuta un acord comercial bun” cu europenii, le-a declarat Trump jurnaliştilor, remarcând că a auzit despre preşedinta Comisiei Europene că este ”dură în negocieri”.

Citește și : Merkel aşteaptă o decizie a UE privind participarea Huawei la sistemul 5G în Europa

În ce o priveşte, Ursula von der Leyen s-a declarat ‘convinsă’ că va putea stabili cu autorităţile americane ‘o agendă pozitivă referitoare la comerţ, precum şi la tehnologie, energie şi alte subiecte”.

Statele Unite au încheiat recent cu armistiţiu comercial cu China, însă relaţiile în materie cu UE rămân reci.


Washingtonul şi Parisul au conveni totuşi marţi să evite orice ”escaladare” a conflictului care le opune în privinţa deciziei Franţei de a taxa marii giganţi din domeniul tehnologiei de vârf, printre care cei americani.

SUA ameninţaseră că vor replica cu suprataxe vamale, susceptibile să angreneze toată Uniunea Europeană în conflict.

Citește și : Franța, de acord să amâne colectarea noii taxe pentru ‘giganții’ din tehnologie până la finalul acestui an

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.