Trupele ruse încearcă acţiuni ofensive în estul Ucrainei şi bombardează toată linia frontului

Publicat:

Trupele ruse înaintează limitat în apropierea oraşului Bahmut din provincia ucraineană Doneţk, dar armata ucraineană are în continuare controlul asupra oraşului, potrivit ultimului raport militar al Kievului, citat vineri de agenţia EFE, potrivit agerpres

Fotografiile cu tranşee pline de noroi, păduri devastate şi corpuri pe câmpul de luptă stârnesc comparaţii cu Primul Război Mondial.


Citește și : ‘Negustorul morţii’ Viktor Bout a ajuns în Rusia

Lupte grele au loc şi în apropierea oraşului Avdiivka, tot în Doneţk, în timp ce trupele ruse încearcă de asemenea să avanseze în aceeaşi regiune lângă oraşul Liman care a fost recucerit de trupele ucrainene în noiembrie, a declarat guvernatorul regional Pavlo Kirilenko, potrivit Reuters.

După ce s-au repliat din mare parte din provincia nordică Harkov în urma unei contraofensive ucrainene şi de pe malul de vest al fluviului Nipru în regiunea sudică Herson, trupele ruse s-au regrupat acum în provinciile estice Doneţk şi Lugansk şi în ce mai controlează din Harkov, consolidând linia frontului în timp ce continuă să încerce acţiuni ofensive.

Acestea sunt concentrate în prezent asupra oraşului Bahmut şi în avangarda trupelor ruse acolo se află mercenarii grupării Wagner, potrivit analiştilor ucraineni. Unul dintre aceştia, Olexandr Solonko, ce activează într-o unitate de recunoaştere aeriană a armatei ucrainene, spune că ruşii au superioritate numerică şi ”folosesc acolo multe resurse în soldaţi, artilerie şi avioane de luptă”.

Ruşii au ”mult mai multă muniţie” decât armata ucraineană, remarcă Olexandr Solonko, insistând că trupele ucrainene au nevoie atât de cantităţi suplimentare de muniţii, cât şi de sisteme antiaeriene.

”Avem de asemenea nevoie de creşterea cantităţii şi calităţii dronelor, care sunt indispensabile pentru operaţiunile de recunoaştere şi direcţionare a forţei de foc pentru sprijinirea infanteriei noastre, mai ales noaptea”, explică analistul ucrainean.

Citește și : Putin: Orice ţară care îndrăzneşte să atace Rusia cu arme nucleare va fi ştearsă de pe faţa pământului

Raportul de vineri al Ministerului britanic al Apărării consemnează, potrivit agenţiei DPA, că armata rusă a reluat după o pauză atacurile cu drone iraniene asupra infrastructurilor ucrainene şi este posibil să fi primit din Iran un nou lot de drone, după ce l-a epuizat pe precedentul. Serviciile de informaţii ucrainene au anunţat mai devreme săptămâna aceasta doborârea a 17 drone, printre care 14 drone iraniene 14 Shahed-136.

Potrivit oficialilor ucraineni, trupele ruse bombardează întreaga linie a frontului în Doneţk, iar pe ansamblu operaţiunile militare ruse par să ilustreze diminuarea ambiţiilor preşedintelui rus Vladimir Putin, care, după succesiunea de eşecuri militare în invazia pornită asupra Ucrainei în februarie, ar urmări acum doar să-şi securizeze controlul asupra porţiunii de teritoriu ucrainean pe care o revendică.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ucraina nu poate să oprească avansarea trupelor ruse. Zelenski dă vina pe Occident

Ucraina nu poate să oprească avansarea trupelor ruse. Zelenski dă vina pe Occident În ciuda înțelegerilor de securitate și ale pachetelor de ajutor militar promise...

Ucraina are nevoie de mai mult ajutor pentru a câștiga războiul, nu doar de cuvinte de sprijin din partea Occidentului (Washington Post)

Ucraina are nevoie de mai mult ajutor pentru a câștiga războiul, nu doar de cuvinte de sprijin din partea Occidentului (Washington Post) Săptămâna viitoare, la...

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

Drone ucrainene au incendiat două depozite de combustibil din sudul Rusiei

Drone ucrainene au incendiat două depozite de combustibil din sudul Rusiei Drone ucrainene au atacat şi au incendiat două depozite de combustibil în noaptea de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.