Turcia : 64 de membrii ai unei academii militare au fost condamnați la închisoare pe viaţă pentru implicare în tentativa eşuată de puci

Publicat:

Un tribunal din Ankara a condamnat miercuri la închisoare pe viaţă 64 de ofiţeri şi elevi ai unei academii militare din capitala ţării, pentru implicare în tentativa eşuată de puci din iulie 2016, a relatat agenţia Anadolu, citând o sursă judiciară, transmite Reuters.

Alţi 100 de inculpaţi au fost achitaţi în acest proces.


Potrivit actului de condamnare, cei 64 au avut legături cu complotiştii şi au transportat pe calea aerului elevi ai academiei militare, aflaţi în necunoştinţă de cauză, spre un comandament militar pentru a se lupta cu civili care se opuneau loviturii de stat, conform agerpres.

Patru dintre condamnaţi au primit sentinţe pe viaţă ‘cu circumstanţe agravante’, cea mai severă pedeapsă prevăzută de legislaţia turcă, întrucât ridică perioada minimă de executare până la eliberarea sub cauţiune. Cei patru au fost găsiţi vinovaţi de tentativă de răsturnare prin forţă a ordinii constituţionale.

Citește și : OIAC va studia toate ”alegaţiile credibile” privind utilizarea de arme chimice în Siria

Mai mult de 240 de oameni, majoritatea lor civili neînarmaţi, au fost ucişi în noaptea de 15 spre 16 iulie 2016, când un grup de militari, dotaţi cu tancuri şi aeronave de luptă, au încercat să ia cu asalt sediul parlamentului şi să răstoarne regimul preşedintelui Recep Tayyip Erdogan.

Acesta a declanşat ulterior o vastă represiune, în urma căreia au fost încarcerate în jur de 50.000 de persoane şi 150.000 au fost demise ori suspendate din funcţii. De asemenea, regimul a închis toate academiile militare, considerate altădată un stâlp al statului laic.

Guvernul acuză reţeaua lui Fetullah Gulen, un fost aliat al lui Erdogan, de orchestrarea tentativei de lovitură de stat, ceea ce clericul autoexilat în SUA din 1999 neagă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce înseamnă NATO pentru lume

Ce înseamnă NATO pentru lume După 75 de ani, Alianța rămâne indispensabilă Comentariu de JENS STOLTENBERG, Secretar General al NATO pentru FOREIGN AFFAIRS Săptămâna viitoare, liderii celor...

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.