Turcia : Cincisprezece foşti militari au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă într-un proces privind puciul eșuat din iulie 2016

Publicat:

Cincisprezece foşti militari au fost condamnaţi miercuri la închisoare pe viaţă pentru că au încercat să ocupe sediul partidului preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan de la Istanbul în timpul tentativei de lovitură de stat din iulie 2016, a anunţat agenţia de presă Anadolu, relatează AFP.

Un tribunal din Silivri, în apropiere de Istanbul, i-a condamnat pe cei 15 pentru tentativă de răsturnare a ordinii constituţionale prin recurgere la violenţă şi forţă. Ei sunt acuzaţi că ar fi încercat să ocupe sediul Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP, la guvernare) în timpul loviturii de stat eşuate din 15 iulie 2016, precizează Anadolu, potrivit agerpres .


Un val de proceduri judiciare au fost iniţiate după lovitura de stat eşuată, imputată de Ankara predicatorului Fethullah Gülen, aflat în exil în SUA, care neagă orice implicare în puciul eşuat. În Turcia au fost constituite numeroase tribunale pentru astfel de cazuri, în cadrul cărora sunt judecaţi uneori sute de acuzaţi în acelaşi timp.

Citește și : Donald Trump intenţionează să viziteze Marea Britanie în februarie

După tentativa de lovitură de stat, Ankara a lansat o campanie de represiune masivă care a stârnit îngrijorări şi critici din partea partenerilor săi occidentali în legătură cu respectarea drepturilor omului. Mai mult de 55.000 de persoane au fost arestate şi peste 140.000 au fost concediate sau suspendate, între care militanţi pro-kurzi, jurnalişti de opoziţie şi numeroşi militari şi poliţişti.A

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova

  O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova O cetățeană a Republicii Ecuador a primit refuz de intrare în Republica Moldova...

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut,...

Trei biblioteci școlare din Ceadâr-Lunga, Briceni și Fălești vor fi modernizate cu sprijinul OTP Bank și PNUD Moldova

Trei biblioteci școlare din Ceadâr-Lunga, Briceni și Fălești vor fi modernizate cu sprijinul OTP Bank și PNUD Moldova Trei biblioteci școlare vor fi modernizate și...

Un an de la atacul Hamas în Israel – Stupefiaţi, solidari, divizaţi: israelienii sunt încă zdruncinaţi de şocul din 7 octombrie

Un an de la atacul Hamas în Israel - Stupefiaţi, solidari, divizaţi: israelienii sunt încă zdruncinaţi de şocul din 7 octombrie La un an după...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.