StiripesurseRăzboi in UcrainaTurcia condamnă referendumurile ruse din Ucraina

Turcia condamnă referendumurile ruse din Ucraina

Publicat:

Turcia a condamnat miercuri referendumurile de anexare “ilegitime” ale Rusiei în patru regiuni aflate sub controlul său în Ucraina, scrie AFP, potrivit agerpres.

“Asemenea fapte împlinite ilegitime nu vor fi recunoscute de comunitatea internaţională”, a afirmat Ministerul turc de Externe într-un comunicat.

Citește și : Charles al III-lea vrea o ceremonie de încoronare mai modestă decât cea a mamei sale

Turcia nu a recunoscut niciodată anexarea de către Moscova a peninsulei ucrainene Crimeea, care a avut loc în primele luni ale unui conflict mocnit care a izbucnit în 2014 şi a culminat cu intervenţia Rusiei în Ucraina la 24 februarie.

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, care întreţine relaţii cu Kievul şi Moscova, a încercat să deschidă discuţii şi să ajungă la un armistiţiu, până în prezent fără succes.


Citește și : Papa Francisc denunţă ‘monstruozităţile’ şi ‘cadavrele torturate’ din Ucraina

Însă decizia Rusiei de a organiza în curând referendumuri privind anexarea teritoriilor cucerite şi de a mobiliza parţial rezerviştii marchează o agravare a conflictului.

Marţi, preşedintele Erdogan le-a declarat liderilor mondiali reuniţi la Naţiunile Unite la New York că Moscova şi Kievul au nevoie de ajutor pentru a găsi o “rezolvare demnă” a crizei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.