StiripesurseSintezeTurcia a cucerit o colină "strategică" în nord-vestul Siriei

Turcia a cucerit o colină “strategică” în nord-vestul Siriei

Publicat:

Turcia a anunţat că a cucerit o colină “strategică” în nord-vestul Siriei, în cadrul campaniei sale împotriva unei miliţii kurde aliate a SUA, campanie ce a tensionat relaţiile dintre Ankara şi Washington, informează duminică AFP.

“Muntele Barsaya a fost recucerit în jurul orelor locale 14:30 (11:30 GMT)”, a anunţat Statul Major al Turciei într-un comunicat, în a noua zi a operaţiunii sale împotriva miliţiei kurde Unităţile de Apărare a Poporului (YPG)., potrivit agerpres.

Turcia desfăşoară din 20 ianuarie o ofensivă în regiunea Afrine (nord-vestul Siriei) împotriva YPG, grupare considerată “teroristă” de Ankara, dar care este aliata coaliţiei conduse de Washington pentru combaterea grupării Stat Islamic (SI).

Citește și : Donald Trump : „Am un extraordinar respect pentru femei. Extraordinar respect pentru femei”

În pofida tensiunilor crescânde între Turcia şi SUA, aliate în cadrul NATO, preşedintele Recep Tayyip Erdogan s-a declarat hotărât să extindă ofensiva spre est, în special spre Minbej, unde Washington a desfăşurat militari.


“Teroriştii nu vor putea scăpa de sfârşitul dureros care îi aşteaptă, nici la Afrine, nici la Minbej”, a declarat Erdogan duminică, în timpul unui discurs susţinut la Corum, nordul Turciei. “Frontiera siriană va fi curăţată”, a adăugat el.

Pe teren, bombardamente ale artileriei şi avioanelor turce au fost mai puternice decât în zilele precedente şi au continuat în după-amiaza zilei de duminică.

Forţele turce încercau de nouă zile să cucerească muntele Barsaya, situat la nord-est de oraşul Afrine, dar s-au confruntat cu o rezistenţă înverşunată şi o vreme capricioasă ce au redus eficienţa loviturilor aeriene. Profitând de vremea senină după mai multe zile de ploaie şi ceaţă, aviaţia şi artileria turce au înconjurat duminică dimineaţa colina, înainte ca membri ai forţelor speciale turce şi insurgenţi sirieni înarmaţi de Ankara să dea asaltul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.