StiripesurseȘtirile zileiTurcia dă vina pe Franţa pentru situaţia din Libia

Turcia dă vina pe Franţa pentru situaţia din Libia

Publicat:

Turcia a acuzat miercuri Franţa că este responsabilă de instabilitate în Libia, după ce preşedintele francez Emmanuel Macron i-a reproşat omologului său turc Recep Tayyip Erdogan că ”nu şi-a respectat cuvântul dat” şi a continuat să intervină în problemele interne ale Libiei, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Principalul responsabil pentru problemele din Libia de la începutul crizei în 2011 este Franţa”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe turc, Hami Aksoy.

Citește și : Parlamentul European a ratificat acordul de retragere a Regatului Unit din UE

”Nu este un secret faptul că această ţară oferă sprijin necondiţionat (liderului din estul Libiei, mareşalul Khalifa) Haftar în schimbul unui drept de control asupra resurselor naturale ale Libiei”, a adăugat el.

În cursul unei întrevederi cu premierul grec Kyriakos Mitsotakis, la Paris, Macron l-a acuzat pe preşedintele Erdogan de ”nerespectarea cuvântului dat” pentru trimiterea ”chiar în acest moment” de nave turceşti cu mercenari sirieni în Libia.


Citește și : Ursula von der Leyen: Vreau ca UE şi Regatul Unit să rămână buni prieteni şi buni parteneri

”Vedem în ultimele zile nave turceşti cu mercenari sirieni care sosesc pe teritoriul libian”, ”aceasta contravine explicit a ceea ce preşedintele Erdogan a promis că va face în cadrul conferinţei de la Berlin, este nerespectarea cuvântului dat”, a declarat preşedintele francez.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Canicula care a lovit Europa a fost mai mortală decât se credea. Peste 10.000 de morți

Primul val major de caniculă al verii 2026 ar fi provocat peste 10.000 de decese suplimentare în Europa. Datele preliminare arată o creștere puternică...

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

De ce nu este recomandat să porți haine noi fără să le speli

Mulți oameni își îmbracă hainele noi imediat după ce le cumpără, însă specialiștii în textile avertizează că acest obicei poate avea efecte nedorite. Substanțele...

22 iulie: Ziua Mondială a Sănătății Creierului

În fiecare an, pe 22 iulie, Federația Mondială a Neurologiei (WFN) celebrează Ziua Mondială a Creierului. Peste 120 de organizații din întreaga lume se...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.