Turcia deține recordul pentru cel mai mare număr de procese la CEDO

Publicat:

Turcia deține recordul pentru cel mai mare număr de procese la CEDO

Turcia deține recordul pentru cel mai mare număr de dosare pe rol în instanță, potrivit raportului anual publicat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), în 2023, scrie Haberler, citat de Rador Radio România.

Turcia a fost condamnată în principal pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil, a dreptului la securitate și libertate, potrivit stiripesurse.


Citește și : Moldova va avea un minister al Apărării Naționale. Instituția va fi redenumită, exact ca în România

Potrivit documentului, la sfârșitul anului trecut, 68.450 de dosare așteptau o decizie. Turcia a fost țara cu cel mai mare număr de procese, cu 23.400 de dosare pe rol în instanță anul trecut, iar încălcări ale drepturilor au fost constatate în cel puțin 72 din cele 78 de decizii privind Turcia, numărul deciziilor în care nu a fost constatată nicio încălcare a fost de 3.

România e pe locul 5

Potrivit datelor anunțate de președintele CEDO, Siofra O’leary, numărul cauzelor pe rol, care a fost de 74.650 în 2022, a scăzut la 68.450 până la sfârșitul anului 2023. Turcia a fost țara cu cel mai mare număr de dosare pe rol în 2023 – 23.400. Rusia a urmat Turcia, cu 12.450 de cazuri. A treia țară cu cele mai multe dosare a fost Ucraina, cu 8.750 de cazuri, urmată de România cu 4.150 de dosare și Italia cu 2.750 de procese.

În cele 72 de decizii privind Turcia în care au fost constatate încălcări ale drepturilor, a fost vorba despre:

Citește și : CNA o scoate ‘basma-curată’ pe Maia Sandu: ‘Premiul NU este cadou’

-Lipsa unei investigații eficiente (articolul 2): 2

-Tratament inuman/degradant (articolul 3): 3

-Dreptul la libertate și securitate (articolul 5): 16

-Dreptul la un proces echitabil (articolul 6): 17

-Imposibilitatea sancționării în absența unei legi (articolul 7): 1

-Respectul pentru viața privată și de familie (articolul 8): 15

-Libertatea de exprimare (articolul 10): 10

-Libertatea de întrunire și asociere (Articolul 11): 16

-Prevenirea discriminării (articolul 14): 1

-Protecția proprietății: 4

-Încălcarea dreptului la educație: 1

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Actorul american Mike Heslin a murit la vârsta de 30 de ani

Actorul american Mike Heslin a murit la vârsta de 30 de ani Actorul american Mike Heslin, care apare în serialul ”Special Ops: Lioness”, a murit...

Semne că ne revenim!? Tânăra generație renunță la aplicațiile de întâlniri pentru a cunoaște oamenii în viața reală

Semne că ne revenim!? Tânăra generație renunță la aplicațiile de întâlniri pentru a cunoaște oamenii în viața reală Specialiștii spun că generația Z renunță la...

Scandal de proporții la Saga Festival: Hardwell acuză că a fost țepuit de organizatori

Scandal de proporții la Saga Festival: Hardwell acuză că a fost țepuit de organizatori Un scandal de proporții a izbucnit la Saga Festival și...

VIDEO – Situație ciudată în centrul Pământului: Nucleul și-a inversat rotația

VIDEO - Situație ciudată în centrul Pământului: Nucleul și-a inversat rotația În adâncul Pământului se află nucleul, o minge metalică solidă care se rotește independent...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.