Turcia face eforturi pentru a aduce în reţeaua sa naţională gaze din Marea Neagră înaintea alegerilor

Publicat:

Turcia a anunţat că zăcămintele de gaze naturale descoperite în Marea Neagră vor intra în reţeaua sa naţională la finalul acestei luni, fiind astfel pus în practică unul dintre cele mai mari proiecte energetice ale ţării, transmite Xinhua, potrivit agerpres

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a informat într-un mesaj postat pe Twitter că “gazele descoperite în Marea Neagră vor fi aduse în 20 aprilie în Filyos, în cadrul unei ceremonii”. El s-a referit la portul din nordul ţării unde o facilitate de procesare a gazelor a fost construită şi de unde gazele vor fi conectate la sistemul naţional de distribuţie.


Citește și: Desfăşurarea de arme nucleare ruseşti în Belarus răspunde extinderii NATO

“Echipa noastră se pregăteşte să ajungă la gazele din Marea Neagră în ultima zi de Ramadan. Acţionăm rapid pentru succesul operaţiunii”, a afirmat ministrul turc al Energiei, Fatih Donmez.

Evenimentul va avea loc cu mai puţin de o lună înaintea alegerilor generale din Turcia, programate în 14 mai, în condiţiile în care Erdogan, care a promis cetăţenilor gaze mai ieftine, caută să fie reales.

În prezent, Turcia importă gaze naturale din Rusia, Iran şi Azerbaidjan.

Turcia susţine că zăcămintele sale offshore din Marea Neagră ar conţine o cantitate de aproximativ 710 miliarde metri cubi de gaze naturale.

Citește și: Rusia sugerează excluderea rolului de mediator al Chinei, în contextul vizitei lui Macron

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.