X

Turcia îl acuză pe Netanyahu că ‘trage Orientul Mijlociu în război pentru a rămâne la putere’

Turcia îl acuză pe Netanyahu că ‘trage Orientul Mijlociu în război pentru a rămâne la putere’

Turcia l-a acuzat miercuri pe premierul israelian Benjamin Netanyahu că intenţionează să tragă Orientul Mijlociu în război “pentru a rămâne la putere”, pe fondul unui conflict sângeros în Fâşia Gaza cu mişcarea palestiniană Hamas, relatează AFP.

“Este evident că (Benjamin) Netanyahu încearcă să tragă regiunea în război pentru a rămâne la putere”, a declarat ministrul turc de Afaceri Externe Hakan Fidan, la o conferinţă de presă în Qatar, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și : Rusia este pregătită să reia negocierile de pace cu Ucraina pe baza acordului nefinalizat la Istanbul

Hakan Fidan, care s-a adresat alături de prim-ministrul din Qatar şi ministrul de externe Mohammed ben Abdelrahman Al-Thani, a apreciat că “persistă” riscul unei extinderi în regiune a conflictului din Gaza.

“Ne vom dubla eforturile pentru a pune capăt acestui război”, a adăugat el la încheierea unei convorbiri cu Mohammed ben Abdelrahmane Al-Thani.

Liderul mişcării islamiste palestiniene Hamas, Ismail Haniyeh, va avea în acest sfârşit de săptămână o întrevedere cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan în Turcia.

Erdogan a prezentat pe 10 aprilie condoleanţe şefului Hamas, pentru cei trei fii şi patru nepoţi care au fost ucişi în Fâşia Gaza într-un atac revendicat de Israel, la şase luni de la declanşarea războiului dintre Israel şi Hamas.

Citește și : Moldova SUSPENDĂ Tratatul cu privire la forțele armate convenționale în Europa

Tags: fasia gazaNetanyahuOrientul Mijlociurazboiturcia
Externe