StiripesurseDiasporaTurcia își închide spaţiul aerian pentru avioanele ruseşti cu destinaţia Siria

Turcia își închide spaţiul aerian pentru avioanele ruseşti cu destinaţia Siria

Publicat:

Turcia şi-a închis spaţiul aerian pentru avioanele ruseşti cu destinaţia Siria, au informat sâmbătă media turce, citându-l pe ministrul turc de externe Mevlut Kavusoglu, potrivit AFP, scrie agerpres.   

“Noi am închis spaţiul aerian pentru avioanele militare ale Rusiei- şi de asemenea pentru avioanele civile -cu destinaţia Siria”, a declarat Cavusoglu, fără să precizeze motivul acestei decizii.

Citește și : Olanda este ‘ferm hotărâtă’ să pună capăt importurilor de petrol și gaze din Rusia până la sfârșitul anului

Şeful diplomaţiei turce a declarat că a transmis aceasta omologului său rus Serghei Lavrov, care la rândul său i-a comunicat această decizie preşedintelui Vladimir Putin.

Interdicţia va fi valabilă trei luni, a precizat ministrul turc, autorizaţiile de zbor fiind reînnoite în fiecare trimestru.


Rusia, unul dintre principalii aliaţi ai regimului de la Damasc de la începerea războiului civil în 2011, nu a reacţionat pentru moment.

Potrivit unor experţi, această închidere a spaţiului aerian turc riscă să complice sarcina armatei ruse, foarte prezentă în Siria.

Membră a NATO şi aliată a Ucrainei, Turcia depune eforturi încă de la începutul războiului în Ucraina să faciliteze o mediere între Moscova şi Kiev şi a refuzat până în prezent să se alăture sancţiunilor occidentale împotriva Rusiei, având grijă să menţină un canal de comunicare deschis cu Kremlinul.

Astfel, Turcia a găzduit de două ori negocieri directe între cele două părţi, la 10 martie, la nivel ministerial la Antalya (sud) şi la 29 martie la Istanbul.

Citește și : Spania şi-a redeschis sediul ambasadei din Kiev

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan s-a apropiat de Moscova în ultimii ani după o serie de dezacorduri şi tensiuni cu ţările occidentale.

Cele două ţări au reuşit chiar să depăşească criza care le opunea după ce un avion de vânătoare rusesc fusese doborât de Turcia în 2015, aminteşte AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Atacurile dintre SUA și Iran riscă o nouă fază periculoasă

Schimbul de focuri din această săptămână a sporit temerile vizând reluarea războiului. Armata SUA a bombardat un alt petrolier care, potrivit declarațiilor sale. ar...

Dezgheț ungar, îngheț slovac: Cum ar putea era post-Orban să răcească relațiile de-a lungul Dunării

Alianța dintre Viktor Orban și Robert Fico a ținut ascunse multă vreme tensiunile slovaco-ungare. Dar, cu ascensiunea lui Peter Magyar în Ungaria și problemele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.