StiripesurseSintezeTurcia nici nu vrea să audă de închiderea bazei sale militare...

Turcia nici nu vrea să audă de închiderea bazei sale militare din Qatar

Publicat:

Ministrul de externe turc, Mevlut Cavusoglu, a respins cererea de închidere a bazei militare a ţării sale din Qatar, formulată de adversarii regimului de la Doha, calificând-o drept ‘nerealistă’, într-o declaraţie publicată marţi de ziarele qatariote, citate de AFP, potrivit agerpres.

Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite (EAU), Bahrein şi Egipt au cerut închiderea bazei ‘Tariq ben Ziyad’ în cadrul seriei de condiţii vizând izolarea diplomatică şi economică a Qatarului, iniţiată în iunie 2017.

Citeşte şi: Donald Trump a fost FILAT de Securitatea din Cehoslovacia. Socrul lui TURNA tot la KGB!

Totuşi, şeful diplomaţiei turce, Mevlut Cavusoglu, a respins aceste apeluri, afirmând pentru cotidienele Al-Watan şi Qatar Tribune că prezenţa trupelor turce în micul emirat nu are legătură cu actuala criză legată de Qatar.

‘Credem că această cerere este deopotrivă nerealistă şi inoportună’, a afirmat el, amintind că Turcia şi Qatarul au semnat un acord în domeniul apărării în 2014, ‘cu mult înainte de criza din Golf’. El a mai spus că impasul diplomatic trebuie rezolvat fără întârziere.


La 5 iunie 2017, Arabia Saudită, EAU, Bahrein şi Egipt şi-au întrerupt brusc relaţiile cu Qatar, acuzând micul emirat de sprijinirea grupărilor islamiste, inclusiv a Frăţiei Musulmane, şi apropierea de Iran.

Qatarul a respins aceste acuzaţii, afirmând că este ţinta unei tentative de schimbare a regimului.

Citeşte şi: Justiţia respinge plângerea lui Julian Assange împotriva ambasadei care-l găzduieşte de şase ani

Închiderea bazei turce din Qatar face parte din cele 13 solicitări formulate de adversarii autorităţilor de la Doha.

Potrivit unor estimări, 3.000 de soldaţi turci se află pe sol qatariot, în timp ce baza ar putea găzdui un contingent de 5.000.

Qatar şi Turcia, două ţări care sprijină gruparea Frăţia Musulmană, şi-au consolidat relaţiile în ultimii ani, notează AFP.

Emirul Qatarului, şeicul Tamim bin Hamad bin Khalifa Al Thani, a fost primul lider străin care l-a contactat pe preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan în timpul puciului eşuat în 2016.

Citeşte şi: Cutremur puternic în centrul Greciei

La începutul crizei din Golf, Turcia a figurat printre printre primele ţări care au acordat sprijin Qatarului în contextul unui embargo aerian, maritim şi terestru impus de vecinii emiratului bogat în zăcăminte de gaze.

Qatarul a anunţat recent acordarea unui împrumut de 15 miliarde de dolari fragilului sector bancar din Turcia şi a oferit Ankarei drept ‘cadou’ un Boeing 747, denumit şi ‘Jumbo Jet’ datorită mărimii sale, în valoare de 400 milioane de dolari. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.