Turcia şi Armenia reiau zborurile directe după o întrerupere de peste doi ani

Publicat:

Un avion al companiei aeriene armene FlyOne a aterizat miercuri seară pe aeroportul internaţional din Istanbul cu 64 de pasageri la bord, potrivit agenţiei turce de ştiri Anadolu, în primul zbor comercial direct între cele două ţări după peste doi ani, relatează dpa, potrivit agerpres.  

FlyOne a anunţat anterior că va efectua două zboruri pe săptămână între Istanbul şi Erevan.


Citește și : Tonga intră în LOCKDOWN din cauza a două cazuri de Covid

Mai târziu miercuri, compania turcă Pegasus Airlines urmează să efectueze un zbor de pe aeroportul Sabiha Gokcen din Istanbul la Erevan, a declarat un purtător de cuvânt al companiei pentru dpa, precizând că sunt plănuite trei zboruri săptămânal.

Compania naţională turcă Turkish Airlines nu intenţionează să efectueze zboruri în Armenia “pentru moment”, dar va lua în considerare oportunităţi viitoare, a declarat un purtător de cuvânt al companiei.

“Sperăm că normalizarea cu Armenia îşi va menţine direcţia şi nu vor apărea provocări”, a declarat Omer Celik, purtătorul de cuvânt al partidului lui Recep Tayyip Erdogan, AKP.

Emisari turci şi armeni au purtat convorbiri privind o normalizare deplină a relaţiilor luna trecută la Moscova.

Frontierele Turciei cu Armenia sunt închise din 1993, potrivit Anadolu.

Armenia şi Turcia sunt în dispută din 1915 din cauza uciderii în timpul Imperiul Otoman a circa 1,5 milioane de armeni. Turcia respinge calificarea acestor crime drept genocid.

Citește și : Europol va putea obţine informaţii de la parteneri privaţi şi va dezvolta noi tehnologii

Relaţiile s-au deteriorat în 2020 după ce Ankara i-a ajuta pe azeri să realizeze câştiguri teritoriale în conflictul cu Armenia din regiunea disputată Nagorno-Karabah.

Zborurile directe, care durează aproximativ două ore, au fost oprite în noiembrie 2019, când compania aeriană turcă Atlas şi-a anunţat falimentul, a declarat miercuri pentru dpa un purtător de cuvânt al Ministerului turc al Transporturilor.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Peste 75 la sută dintre grădinițele din R.Moldova și-au suspendat activitatea pe perioada verii

Peste 75 la sută dintre grădinițele din R.Moldova și-au suspendat activitatea pe perioada verii Peste 75 la sută dintre grădinițele din Republica Moldova și-au suspendat...

Republica Cehă afirmă că a livrat Ucrainei arme în valoare de 288 milioane de dolari

Republica Cehă afirmă că a livrat Ucrainei arme în valoare de 288 milioane de dolari Republica Cehă a trimis Ucrainei arme, tehnologie şi muniţii în...

Curs valutar al BNM 4 iulie 2024

Curs valutar al BNM 4 iulie 2024 Leul moldovenesc se apreciază în raport cu dolarul American și se depreciază în raport cu euro și leul...

Adunarea Parlamentară OSCE salută agenda ambițioasă și fără precedent de reforme a R.Moldova

Adunarea Parlamentară OSCE salută agenda ambițioasă și fără precedent de reforme a R.Moldova Adunarea Parlamentară a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (AP OSCE)...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.