StiripesurseCultură și MediaDiverseTuriștii sunt îndemnați să evite 11 orașe europene în vacanța din...

Turiștii sunt îndemnați să evite 11 orașe europene în vacanța din anul 2026

Publicat:

Turiștii sunt îndemnați să evite 11 orașe europene în timpul vacanței din anul 2026. Experții au întocmit o listă pe care apar 11 orașe foarte căutate de turiștii din întreaga lume. Principala problemă a orașelor vizate este aglomerația.

Turiștii ar trebui să evite 11 orașe europene dacă nu le place aglomerația, au transmis experții de la Holidu, citați de Express. Un studiu a identificat orașele europene cu mai mulți vizitatori decât rezidenți. Primele 11 au cel puțin nouă turiști pentru fiecare rezident, ceea ce le face extrem de aglomerate atât pentru localnici, cât și pentru vizitatori, potrivit stiripesurse.

Citește și:  FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova 

Experții au realizat un studiu care a identificat cele mai aglomerate orașe turistice de pe continent. Printre acestea se numără și cel mai aglomerat oraș turistic, cu sute de nave de croazieră care sosesc în fiecare an. Datele au fost preluate de la Euromonitor International, un furnizor de studii de piață. Studiul a evaluat 36 de orașe din Europa „sufocate de turiști”, dar primele 11 au un număr uriaș de viiztatori.

Pe primul loc se află Dubrovnik. Orașul croat atrage un număr imens de vizitatori datorită atracțiilor istorice, peisajelor fermecătoare de pe litoral și faimei provocate de serialul „Urzeala Tronurilor”. Cu toate acestea, localnicii s-au arătat deranjați de numărul uriaș de vizitatori, iar oficialii au introdus mai multe măsuri pentru a gestiona situația, cum ar fi noi reguli pentru navele de croazieră.


Dubrovnik este copleșit de turiști, deoarece primește 27,42 turiști pe rezident. Pe locul al doilea pe listă se află Rodos din Grecia. Vechiul oraș are 26,33 vizitatori pentru fiecare rezident. El este urmat pe listă de Veneția (Italia) cu peste 21 de turiști pe rezident și Heraklion (Grecia), cu 18,43 turiști pe rezident.

Lista completă a celor mai aglomerate 11 orașe turistice europene este: Dubrovnik (Croația), Rodos (Grecia), Veneția (Italia), Heraklion (Grecia), Florența (Italia), Reykjavik (Islanda), Amsterdam (Olanda), Lisabona (Portugalia), Porto (Portugalia), Dublin (Irlanda) și Atena (Grecia).

Citește și: Moldova obține dreptul de proprietate asupra Sanatoriului „Moldova” din Odesa

Mai multe alte orașe importante din Europa se confruntă cu turismul excesiv, dar au semnificativ mai puțini turiști decât primele 11. De exemplu, Paris (Franța) are 7,41 vizitatori la un rezident, iar Londra (Marea Britanie) are doar 2,49 turiști la un rezident, conform studiului.

Turismul excesiv a fost un subiect fierbinte de conversație în ultimii ani. În special în Spania au apărut proteste din partea localnicilor deranjați de numărul mare de vizitatori. Demonstrații au avut loc în locuri populare precum Barcelona, Tenerife și Lanzarote.

Unele destinații au luat măsuri pentru a face față aglomerației. La Roma, de exemplu, a fost introdusă o taxă pentru vizitarea faimoasei Fântâni Trevi, iar la Barcelona au fost înăsprite regulile pentru cei care închiriază locuințe turiștilor în regim privat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Telefonul îți distruge degetele mari. Cum poți preveni acest lucru

Folosirea excesivă a telefonului poate provoca dureri la degetul mare, tunel carpian sau tendinita De Quervain. Medicii spun cum previi problema. Modul în care folosim...

Ce au în comun oamenii care depășesc 100 de ani. Descoperirea făcută după 55 de ani de cercetări

Secretul centenarilor a fost analizat timp de 55 de ani în 124 de studii. Iată ce au descoperit cercetătorii despre longevitate. Secretul centenarilor nu constă...

Care sunt primele semne ale diabetului și când trebuie să mergi la medic

Medicul Sitterli-Natea Carmen Narcisa din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu vorbește despre primele semne ale diabetului și când anume este indicat să...

Persoanele de peste 50 de ani fac aceeași greșeală când își planifică vacanțele

Un sfert dintre britanicii peste 50 de ani se simt blocați într-un „limbo al călătoriilor”. Un nou studiu arată că mulți își amână vacanțele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.