Turkmenistanul investeşte o sumă ameţitoarea pentru construirea unui oraş nou

Publicat:

Turkmenistanul va cheltui aproape 1,5 miliarde de dolari pentru construcţia unui oraş absolut nou, sub supravegherea fiului conducătorului acestei ţări foarte închise din Asia Centrală, relatează miercuri France Presse, potrivit agerpres.

Potrivit unui reportaj difuzat marţi la televiziunea publică, preşedintele Gurbangulî Berdîmuhamedov a ordonat guvernului deblocarea acestor fonduri pentru a importa toate echipamentele necesare grandiosului proiect.


Citeşte şi: Israelul bombardează poziţiile Hamas din Fâşia Gaza

Imaginile îl arată pe Berdîmuhamedov survolând cu elicopterul locul viitorului oraş care va fi capitala regiunii Ahal (centru), condusă de fiul său Serdar.

Aleksandr Dadaev, preşedintele Uniunii Industriaşilor şi Antreprenorilor din Turkmenistan, a salutat un proiect “fără precedent” şi fondarea unui “oraş pentru secole”. Proiectul a fost lansat în aprilie 2019, potrivit media oficiale.

Serdar Berdîmuhamedov, în vârstă de 38 de ani, este adesea desemnat ca potenţial succesor al tatălui său, care a redus la tăcere orice opoziţie în această fostă republică sovietică bogată în hidrocarburi.

Organizaţiile internaţionale pentru drepturile omului au acuzat deja guvernul turkmen că cheltuieşte fără a ţine seamă de veniturile din resursele naturale pe proiecte grandioase care aduc puţine beneficii populaţiei.

Citeşte şi: Nancy Pelosi, foc şi pară pe Trump: A RUPT discursul preşedintelui american!

Cu toate acestea, în ultimii ani Turkmenistanul a întâmpinat dificultăţi economice. După scăderea bruscă a preţului hidrocarburilor în 2014 şi la sfârşitul anului 2016 a exporturilor sale de gaze în Rusia, autorităţile au trebuit să pună capăt furnizării gratuite de electricitate, gaz şi apă pentru locuitori.

Fost stomatolog şi ex-ministru al sănătăţii, Gurbangulî Berdîmuhamedov i-a succedat lui Saparmurat Niazov, mort în 2006, un fost cadru al partidului comunist şi care s-a proclamat “liderul naţiunii turkmene”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii Până la 600 de...

O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova

  O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova O cetățeană a Republicii Ecuador a primit refuz de intrare în Republica Moldova...

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut,...

Trei biblioteci școlare din Ceadâr-Lunga, Briceni și Fălești vor fi modernizate cu sprijinul OTP Bank și PNUD Moldova

Trei biblioteci școlare din Ceadâr-Lunga, Briceni și Fălești vor fi modernizate cu sprijinul OTP Bank și PNUD Moldova Trei biblioteci școlare vor fi modernizate și...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.