StiripesurseExterneTusk: Polonia nu va aplica mecanismul de relocare prevăzut în pactul...

Tusk: Polonia nu va aplica mecanismul de relocare prevăzut în pactul UE privind migraţia

Publicat:

Tusk: Polonia nu va aplica mecanismul de relocare prevăzut în pactul UE privind migraţia

Premierul polonez Donald Tusk a dat asigurări miercuri că Polonia va refuza aplicarea mecanismului obligatoriu de relocare a migranţilor, în pofida adoptării de către Parlamentul European a pactului UE privind migraţia şi azilul, care cuprinde şi respectivul mecanism de solidaritate, relatează Reuters.

Acest pact înăspreşte regulile privind dreptul de azil, dar include şi cote obligatorii de refugiaţi pentru statele membre, sau ca alternativă o contribuţie de circa 20.000 de euro pentru fiecare migrant refuzat, pentru a ajuta ţări din prima linie, cum este cazul Italiei, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și : Liderul de onoare al democraților atenționează despre „sfârșitul” PSDE

“Vom găsi modalităţi astfel încât, chiar dacă pactul privind migraţia intră în vigoare într-o formă neschimbată în linii generale, să protejăm Polonia în faţa mecanismului de relocare”, a promis Tusk în faţa presei. Premierul polonez a apreciat că statele UE ar trebui mai degrabă să se concentreze pe mecanisme de protejare a propriilor graniţe, nu pe mecanisme de a redistribui migranţii între ele.

Alături de Ungaria, Polonia a votat anul trecut împotriva acestui pact în Consiliul UE, când guvernul de la Varşovia era condus de formaţiunea conservatoare Lege şi Justiţie (PiS), partid ajuns acum în opoziţie după ce liberalul pro-european Donald Tusk a format o coaliţie de guvernare după alegerile legislative din octombrie.


Cele două ţări, care au considerat că respectivele contribuţii pentru migranţii refuzaţi echivalează cu o amendă, au contestat şi procedura prin care a fost adoptat pactul UE privind migraţia, şi anume neutralizarea opoziţiei unor state membre apelându-se la majoritatea calificată, în locul consensului.

Ministrul ungar de externe Peter Szijjarto a descris miercuri reforma politicii europene de azil drept o “undă verde pentru migraţia ilegală” şi a dat asigurări că Ungaria îşi va menţine barierele fizice şi legale la frontierele sale pentru a descuraja migranţii să pătrundă pe teritoriul său, relatează agenţia MTI.

Pactul UE privind migraţia şi azilul, votat miercuri de Parlamentul European, prevede că procesarea cererilor de azil formulate de migranţii veniţi din ţări unde nu sunt războaie sau alte crize va fi efectuată în centre de primire create la frontierele externe ale UE, iar aceia care nu se califică pentru a primi azil vor fi repatriaţi.

Citește și : Grosu anunță o nouă inițiativă legislativă după ultima decizie a CC

Această reformă a sistemului european privind migraţia urmăreşte să scurteze durata procedurilor de azil şi să intensifice expulzărilor migranţilor pentru a diminua migraţia ilegală venită mai ales dinspre Africa şi Orientul Mijlociu.

Reforma, ce va intra în vigoare din 2026, mai trebuie să fie validată oficial de statele membre ale UE, probabil la sfârşitul lunii. Obiectivul negociatorilor este adoptarea finală înainte de alegerile europene din iunie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Un sfert dintre pensionarii din Moldova încă lucrează

După zeci de ani dedicați profesiei, mulți pensionari din Republica Moldova aleg să muncească în continuare, fie pentru a-și acoperi cheltuielile, fie pentru a...

Ani grei de închisoare pentru un bărbat prins cu 700 de grame de marijuana

Un bărbat de 45 de ani din Șoldănești a fost condamnat la 10,6 ani de închisoare, după o captură de peste 700 de grame...

R. Moldova, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc ocupă locul 45 în clasamentul mondial Henley Passport Index 2026. Cetățenii moldoveni pot călători în 120 de destinații fără viză sau cu...

Noul ministru al Agriculturii neagă orice legătură cu PDM

Noul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Radu Musteață, respinge informațiile potrivit cărora ar fi avut legături cu fostul Partid Democrat, condus de oligarhul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.