StiripesurseExterneTwitter BLOCHEAZĂ pentru totdeauna conturile care răspândesc FAKE NEWS despre vaccinuri

Twitter BLOCHEAZĂ pentru totdeauna conturile care răspândesc FAKE NEWS despre vaccinuri

Publicat:

Platforma de social media Twitter a anunţat luni că intenţionează să-şi amplifice lupta împotriva dezinformării privind vaccinurile împotriva COVID-19, inclusiv prin posibilitatea de a le bloca definitiv accesul utilizatorilor care au fost atenţionaţi de cinci ori, informează AFP, potrivit agerpres.  

“Credem să acest sistem de avertismente va ajuta la educarea publicului cu privire la regulamentele noastre şi la reducerea cu mai mult succes a propagării de informaţii potenţial periculoase sau false pe Twitter, în special în cazul infracţiunilor repetate, moderate sau grave”, a anunţat reţeaua socială într-un comunicat.

Citeşte şi: Americanii cer Riadului SĂ DESFIINŢEZE brigada care l-a omorât pe Khashoggi

În decembrie, Twitter a decis să le ceară utilizatorilor să şteargă unele informaţii false, în special cele care sugerează că vaccinurile sunt utilizate pentru a controla populaţiile. Compania viza de asemenea dezinformările privind efectele adverse sau punerea sub semnul întrebării chiar a bolii COVID-19 şi a necesităţii ca oamenii să se vaccineze.

De atunci, moderatorii societăţii californiene au retras peste 8.400 de tweet-uri şi au notificat circa 11,5 milioane de conturi din întreaga lume.


De acum, de la al doilea avertisment, utilizatorii îşi vor vedea contul blocat timp de 12 ore, iar la al patrulea avertisment blocarea va dura 7 zile. De la al cincilea avertisment, blocarea contului va fi permanentă.

Acest sistem se inspiră din cel împotriva defăimării având legătură cu alegerile şi procesele civice, care a determinat Twitter să-l blocheze pe fostul preşedinte american Donald Trump pentru infracţiuni repetate, printre care incitare la violenţă şi mesaje de discreditare a scrutinului prezidenţial.

Campaniile de vaccinare împotriva COVID-19, necesare pentru a proteja populaţiile şi a permite reluarea activităţilor umane, sunt în curs în numeroase ţări, inclusiv în SUA şi UE, notează AFP.

Începând din octombrie anul trecut, când vaccinurile erau doar în stadiul de teste clinice, YouTube şi Facebook au anunţat o reglementare strictă menită să interzică dezinformările cu privire la vaccinuri şi acţiunile menite să discrediteze campaniile de vaccinare.

Citeşte şi: China vrea să-şi vaccineze 40% din populaţie până la sfârşitul lui iulie

”Începând de astăzi, vom începe să etichetăm mesajele care pot conţine informaţii înşelătoare despre vaccinurile împotriva COVID-19″, potrivit comunicatului de luni.

Moderatori vor fi însărcinaţi să determine care conţinuturi încalcă regulamentele, însă platforma speră să pună la punct un sistem atât uman, cât şi automatizat pentru a detecta mesajele problematice.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Marea Britanie: Poliția trebuie să demonstreze că e oarbă la culoarea pielii

Reformele instituite după uciderea lui Stephen Lawrence par să fi rătăcit de la obiectivul lor inițial, acela de a impune un tratament egal pentru toți. Uciderea...

Marco Rubio: Groenlanda aparține Danemarcei ‘deocamdată’

Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a afirmat miercuri, în cadrul unei audieri în Comisia pentru Afaceri Externe a Camerei Reprezentanților, că discuțiile...

Trei experți americani: Fără o schimbare de regim în Iran, Trump nu va câștiga

Situația din Golf rămâne fluidă, și orice estimare este imposibilă până la semnarea unui acord între Statele Unite și Iran, informează Corriere della Sera. Apoi, odată...

Ucraina e lăsată să intre în față la coada pentru rachete Patriot, dar trebuie să pună banii pe masă. Zelenski a fixat un deadline...

Președintele Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina a încheiat un acord cu Statele Unite și țările partenere pentru furnizare de noi sisteme de apărare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.