StiripesurseȘtirile zileiTwitter schimbă din nou eticheta postului american de radio NPR

Twitter schimbă din nou eticheta postului american de radio NPR

Publicat:

Twitter a renunţat la etichetarea postului public american NPR drept “media afiliată statului american”, după protestele postului, dar reţeaua de socializare a lui Elon Musk o califică în prezent “finanţată de guvern”, relatează AFP, potrivit agerpres.

Reţeaua socială, achiziţionată în octombrie de Elon Musk, a aplicat această nouă etichetă şi BBC, care este finanţată în principal de gospodăriile britanice care plătesc o redevenţă.

Citeşte şi: Mesajul Papei Francisc de Paște: încetați conflictul și vărsarea de sânge – Black News

Marţi, Twitter a adăugat contului NPR (National Public Radio) menţiunea de media “afiliată statului”, adăugând aceeaşi etichetă ca pentru presa deţinută de guvernele chinez sau rus.

Radioul public american a protestat împotriva acestei etichete şi a încetat să mai scrie vineri pe Twitter de pe contul său principal. CEO-ul radioului, John Lansing, a afirmat că decizia Twitter este “inacceptabilă”.


Pe contul său, care are peste 8,8 milioane de abonaţi, NPR şi-a invitat ascultătorii să “o găsească oriunde poţi consulta informaţii”.

NPR a indicat că este finanţat în principal din publicitate, sponsorizare şi contribuţii ale ascultătorilor, iar o sumă mică vine din surse federale.

Celelalte conturi ale postului de radio (care acoperă ştiri politice sau muzicale, de exemplu) nu au primit această etichetă din partea Twitter şi au continuat să tweeteze.

În weekend, Twitter, care sub impulsul lui Elon Musk se află în plină redefinire a certificării conturilor de pe reţeaua socială, a schimbat discret eticheta NPR şi BBC pentru cele de instituţie “finanţată” de un guvern.

Citeşte şi: Paranoia lui Vladimir Putin: se teme că va fi asasinat, are o rețea secretă de trenuri și locuiește în reședințe-buncăr – Black News

Episodul intervine la câteva zile după ce Twitter a deposedat New York Times de certificarea oficială a contului său, Elon Musk acuzând marele cotidian, reputat mai degrabă progresist, de “propagandă”.

Antreprenorul miliardar, de asemenea patronul Tesla, arată de bunăvoie dispreţ faţă de media. În ultimul timp, întrebările presei adresate departamentului de comunicaţii al Twitter au primit automat un e-mail cu un emoticon grosolan.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mărfuri de contrabandă depistate la Vamă

Echipele mobile ale Serviciului Vamal au depistat bunuri în valoare totală de peste 170 de mii de lei, transportate fără acte de proveniență legală...

21 de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, 21 de cetățeni străini au primit refuz de intrare pe teritoriul Republicii Moldova, informează Poliția de Frontieră. În punctele de...

Vasile Tofan merge în Parlament pentru a cere votul de încredere

Prim-ministrul desemnat, Vasile Tofan, va solicita astăzi votul de încredere al Parlamentului pentru cabinetul de miniștri și programul de guvernare. Ședința plenară în care...

Marile branduri din UE nu mai au voie să arunce hainele nevândute

În Uniunea Europeană a intrat în vigoare o nouă regulă care interzice marilor companii să distrugă hainele, încălțămintea și accesoriile rămase nevândute. Măsura face...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.