StiripesurseȘtirile zileiTwitter a suspendat peste 70 de milioane de conturi în două...

Twitter a suspendat peste 70 de milioane de conturi în două luni (Washington Post)

Publicat:

Twitter a suspendat în două luni peste 70 de milioane de conturi suspectate că propagă informaţii false, în cadrul luptei sale împotriva activităţilor rău intenţionate, a relatat sâmbătă Washington Post, potrivit AFP, potrivit agerpres.

Conform cotidianului american, care citează date confirmate de Twitter, nivelul suspendărilor este în medie de peste un milion pe zi şi a cunoscut un punct culminant la mijlocul lunii mai, când peste 13 milioane de conturi suspecte au fost suspendate doar într-o săptămână. Tendinţa rămâne aceeaşi în iulie, a precizat Washington Post.

Citește și : Coreea de Sud: Zeci de mii de femei au participat la Seul la o manifestație împotriva „pornografiei prin camerele-spion”

Principalele reţele de socializare, în frunte cu Facebook şi Twitter, au introdus reguli mai stricte pentru publicitatea politică, după criticile puternice privind ‘laxismul’ în faţa proliferării de informaţii false în timpul campaniei electorale din SUA din 2016. În numeroase cazuri, mesajele erau postate de conturi automate sau de conturi din Rusia.

În mai, Twitter a anunţat introducerea în curând a unor noi reguli pentru cei care vor anunţuri politice: ei vor trebui să furnizeze documente autentificate prin care să poată atesta că se află într-adevăr în SUA. În contextul în care în noiembrie vor avea loc alegeri la jumătate de mandat pentru Congres, candidaţii vor trebui la rândul lor clar identificaţi ca atare pe contul lor.


În februarie, justiţia americană a inculpat 13 cetăţeni ruşi acuzaţi că au participat la “un război informaţional împotriva SUA” pe reţelele de socializare, exacerbând tensiunile rasiale şi politice în timpul campaniei electorale pentru a-l favoriza pe candidatul republican Donald Trump şi pentru a o denigra pe contracandidata acestuia, democrata Hillary Clinton. Procurorul special Robert Mueller desfăşoară de peste un an o anchetă pentru a stabili dacă echipa de campanie a lui Trump s-a asociat voluntar cu oficiali ruşi pentru a favoriza alegerea miliardarului, lucru pe care Trump îl respinge.

Citește și : Mii de persoane strămutate se întorc la locuinţele lor după acordul din sudul Siriei

“Twitter se debarasează de conturi false cu o viteză record”, a scris sâmbătă preşedintele american pe această reţea de socializare pe care o foloseşte zilnic, întrebându-se dacă cele ale New York Times şi Washington Post, două ziare pe care le atacă permanent pentru relatările lor politice, nu se numără printre conturile şterse.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum a devenit Irlanda de Nord o pepinieră a revoltelor

Violența erupe ca o repetare a răzmeriței din 2025, alimentată și de tendința multor politicieni de a se raporta echivoc la criminalitate.   Locuințe, mașini și...

Bolojan a părăsit congresul PAS şi a plecat val-vârtej în România

Premierul interimar al României, Ilie Bolojan, și-a întrerupt sâmbătă vizita la Chișinău și a plecat de urgență la București după ce președintele României, Nicușor...

Condiții și costuri pentru călătoria cu avionul a minorilor neînsoțiți

De la cinci ani, copiii pot călători singuri cu avionul, dacă părinții sau reprezentanții lor legali solicită serviciul de asistență pentru minori neînsoțiți. Compania...

Zelenski măreşte solda militarilor ucraineni

Ucraina va majora salariile militarilor şi va încerca să recruteze mai mulţi combatanţi din străinătate, a confirmat Volodimir Zelenski, în condiţiile în care armata...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.