Ucigaşul lui Nipsey Hussle, condamnat la 60 de ani de închisoare

Publicat:

Membrul unei bande care l-a ucis împuşcându-l de la mică distanţă pe rapperul californian Nipsey Hussle la Los Angeles, în 2019, a fost condamnat miercuri la 60 de ani de închisoare, informează AFP, potrivit agerpres.

Eric Holder, în vârstă de 32 de ani, recunoscuse în timpul procesului său că l-a ucis pe Nipsey Hussle, o stea în ascensiune a muzicii rap americane. El a declarat însă că a acţionat “sub imboldul pasiunii”, fără să-şi planifice gestul.


Citeşte şi: Un jurnalist a fost împuşcat mortal şi un altul rănit în Florida în timp ce relatau despre o crimă – VIDEO – Black News

Aceasta este o versiune asupra faptelor cu care juriul nu a fost însă de acord în timpul procesului său. În iulie anul trecut, juraţii l-au găsit vinovat de comiterea unui asasinat, considerând astfel că a fost un act premeditat.

Miercuri, judecătorul l-a condamnat pe Eric Holder la o pedeapsă minimală de 25 de ani de închisoare pentru crimă, la care se adaugă alţi 25 de ani pentru utilizarea unei arme de foc. De asemenea, el a primit încă 10 ani de închisoare pentru că a împuşcat şi a rănit alţi doi bărbaţi care se aflau în apropiere.

Moartea lui Nipsey Hussle în martie 2019, la vârsta de 33 de ani, a emoţionat profund opinia publică din Statele Unite. După tragedie, numeroase vedete, printre care Stevie Wonder şi Snoop Dogg, i-au adus un omagiu rapperului care era foarte apreciat în universul muzicii hip-hop.

Zeci de mii de persoane au participat la o ceremonie de comemorare la Los Angeles, în cadrul căreia a fost citit şi un mesaj din partea fostului preşedinte american Barack Obama.

În pofida faptului că şi-a înfiinţat propriul magazin de haine într-un cartier din sudul oraşului Los Angeles în care a crescut, Nipsey Hussle a rămas legat de lumea bandelor în care s-a format.

Ucigaşul său, Eric Holder, era membru al bandei “Rollin 60s Crips”, din care făcuse parte şi rapperul.

Înainte de a muri, artistul l-a confruntat pe ucigaşul său, vorbindu-i despre zvonurile potrivit cărora ar fi fost un “turnător”.

La proces, procurorul a declarat că ucigaşul a avut “destul timp pentru a-şi premedita” fapta.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în estul Tadjikistanului – VIDEO – Black News

Nipsey Hussle, născut cu numele de Ermias Asghedom într-o familie originară din Eritreea, a fost recompensat postum cu două premii Grammy în 2020, pentru piesele sale “Racks in the Middle” şi “Higher”.

În august anul trecut, el a primit, de asemenea, o stea pe bulevardul Walk of Fame din Hollywood.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cum au „driblat” trei naționale de la EURO 2024 noua regulă UEFA

Cum au „driblat” trei naționale de la EURO 2024 noua regulă UEFA Italia, Danemarca și Slovenia sunt trei selecționate care și-au asigurat prezența în optimile...

Continuă „nebunia”: PSG s-a răzgândit pentru a treia oară în privința înlocuitorului lui Kylian Mbappe

Continuă „nebunia”: PSG s-a răzgândit pentru a treia oară în privința înlocuitorului lui Kylian Mbappe PSG l-a pierdut pe Kylian Mbappe (25 de ani), căruia...

Meteo duminică, 30 iunie 2024: Cer predominant însorit și maxime de până la 34°C

Meteo duminică, 30 iunie 2024: Cer predominant însorit și maxime de până la 34°C Meteorologii anunță pentru ziua de duminică, 30 iunie, cer predominant însorit...

Evenimentele Zilei de 30 iunie în Istorie

Evenimentele Zilei de 30 iunie în Istorie 30 iunie este a 181-a zi a calendarului gregorian și a 182-a zi în anii bisecți. Pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.