StiripesurseȘtirile zileiUcigaşul lui Nipsey Hussle, condamnat la 60 de ani de închisoare

Ucigaşul lui Nipsey Hussle, condamnat la 60 de ani de închisoare

Publicat:

Membrul unei bande care l-a ucis împuşcându-l de la mică distanţă pe rapperul californian Nipsey Hussle la Los Angeles, în 2019, a fost condamnat miercuri la 60 de ani de închisoare, informează AFP, potrivit agerpres.

Eric Holder, în vârstă de 32 de ani, recunoscuse în timpul procesului său că l-a ucis pe Nipsey Hussle, o stea în ascensiune a muzicii rap americane. El a declarat însă că a acţionat “sub imboldul pasiunii”, fără să-şi planifice gestul.

Citeşte şi: Un jurnalist a fost împuşcat mortal şi un altul rănit în Florida în timp ce relatau despre o crimă – VIDEO – Black News

Aceasta este o versiune asupra faptelor cu care juriul nu a fost însă de acord în timpul procesului său. În iulie anul trecut, juraţii l-au găsit vinovat de comiterea unui asasinat, considerând astfel că a fost un act premeditat.

Miercuri, judecătorul l-a condamnat pe Eric Holder la o pedeapsă minimală de 25 de ani de închisoare pentru crimă, la care se adaugă alţi 25 de ani pentru utilizarea unei arme de foc. De asemenea, el a primit încă 10 ani de închisoare pentru că a împuşcat şi a rănit alţi doi bărbaţi care se aflau în apropiere.


Moartea lui Nipsey Hussle în martie 2019, la vârsta de 33 de ani, a emoţionat profund opinia publică din Statele Unite. După tragedie, numeroase vedete, printre care Stevie Wonder şi Snoop Dogg, i-au adus un omagiu rapperului care era foarte apreciat în universul muzicii hip-hop.

Zeci de mii de persoane au participat la o ceremonie de comemorare la Los Angeles, în cadrul căreia a fost citit şi un mesaj din partea fostului preşedinte american Barack Obama.

În pofida faptului că şi-a înfiinţat propriul magazin de haine într-un cartier din sudul oraşului Los Angeles în care a crescut, Nipsey Hussle a rămas legat de lumea bandelor în care s-a format.

Ucigaşul său, Eric Holder, era membru al bandei “Rollin 60s Crips”, din care făcuse parte şi rapperul.

Înainte de a muri, artistul l-a confruntat pe ucigaşul său, vorbindu-i despre zvonurile potrivit cărora ar fi fost un “turnător”.

La proces, procurorul a declarat că ucigaşul a avut “destul timp pentru a-şi premedita” fapta.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în estul Tadjikistanului – VIDEO – Black News

Nipsey Hussle, născut cu numele de Ermias Asghedom într-o familie originară din Eritreea, a fost recompensat postum cu două premii Grammy în 2020, pentru piesele sale “Racks in the Middle” şi “Higher”.

În august anul trecut, el a primit, de asemenea, o stea pe bulevardul Walk of Fame din Hollywood.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vasile Tofan: Reforma justiției trebuie să continue, chiar dacă procesul implică întârzieri și dificultăți

Reforma justiției trebuie să continue, chiar dacă procesul implică întârzieri și dificultăți, a declarat premierul desemnat Vasile Tofan în cadrul ședinței de astăzi a...

Ambasadorul Moldovei, convocat la MAE rus pentru presupuse încălcări ale Convenției de la Viena

Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a confirmat convocarea ambasadorului Lilian Darii la Ministerul rus de Externe. Instituția a reiterat, în contextul evoluțiilor recente...

VIDEO Prima ședință a noului guvern ar putea avea loc chiar mâine

Prima ședință a noului Executiv ar putea avea loc chiar mâine, imediat după învestire. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului, Igor Grosu, care...

Costiuc nu-i dă prea multe zile viitorului Guvern: „Pleacă mai repede decât celălalt”

Președintele fracțiunii parlamentare „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, anticipează că Guvernul Tofan nu va rămâne prea mult timp la guvernare și își va da demisia...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.