StiripesurseDiasporaUcraina a anunţat că exporturile de cereale pe mare urmează să...

Ucraina a anunţat că exporturile de cereale pe mare urmează să fie reluate săptămâna aceasta

Publicat:

Ministrul Infrastructurii din Ucraina, Oleksandr Kubrakov, a anunţat luni că Executivul său estimează ca exporturile de cereale pe mare, blocate din cauza războiului, să fie reluate săptămâna aceasta, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres.

Ieşirea navelor din porturile ucrainene în Marea Neagră se va face în baza unui acord semnat pe 22 iulie la Istanbul, după cum a declarat ministrul, citat de agenţia Interfax.

Citește și : Ursula von der Leyen lansează un apel la solidaritate pentru rezolvarea crizei gazelor

Conform estimărilor, redeschiderea porturilor va permite exportul, lunar, a 3 milioane de tone, ceea ce va aduce Ucrainei venituri suplimentare de un miliard de dolari.

Kubrakov a subliniat că funcţionarea centrului de coordonare care se va înfiinţa la Istanbul pentru a superviza funcţionarea coridorului umanitar pentru ieşirea grâului va deveni operaţional miercuri, 27 iulie.


Însă, funcţionarea sa nu se va extinde în apele teritoriale ucrainene, în care, după cum a spus oficialul, “doar autorităţile ucrainene vor avea competenţe pentru a gestiona şi garanta toate procesele”.

Lucrările de deminare se vor realiza exclusiv pe coridoarele create pentru a permite ieşirea navelor cu grâne şi toate ambarcaţiunile vor fi acompaniate de nave ale Ministerului Infrastructurii, a adăugat el.

La rândul său, vice ministrul Infrastructurii, Iuri Vaskov, a subliniat că, dacă totul merge aşa cum e prevăzut, prima navă cu cereale va ieşi săptămâna aceasta din portul Chornomorsk, în regiunea Odesa.

“Vor urma cele din portul Odesa şi portul Pivdenny”, a spus el, dând asigurări că în termen de două săptămâni Ministerul va fi tehnic pregătit pentru a exporta din toate terminalele aflate în cele trei porturi menţionate.

Citește și : Germania este în pragul recesiunii după ce încrederea în economie s-a prăbuşit în luna iulie

Acordul semnat săptămâna trecută sub auspiciile Naţiunilor Unite şi ale Turciei prevede crearea unui coridor maritim pentru a atenua criza alimentară provocată de blocajul rus din porturile ucrainene de la Marea Neagră.

Însă, după atacurile lansate sâmbătă asupra portului comercial Odesa, Ucraina a acuzat Rusia că “ignoră” ONU şi Turcia şi a anunţat că Rusia va trebui să îşi asume “toată responsabilitatea” dacă acordul se rupe, mai scrie EFE.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

China dezminte acuzaţiile UE că ar fi instruit soldaţi ruşi pentru războiul din Ucraina

China a dezminţit oficial acuzaţiile şefei diplomaţiei UE, Kaja Kallas, conform cărora ar fi instruit soldaţi ruşi care au fost desfăşuraţi ulterior în Ucraina,...

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

Companiile militare private nu există legal în Ucraina. Dar sunt în plină expansiune

Zeci de firme private din Ucraina instruiesc operatori de drone, deminează terenuri, întrețin echipamente militare și îi învață pe clienții străini cum să poarte...

Trump: Rusia ar trebui să încheie un acord de pace

Președintele american Donald Trump a declarat că Rusia ar trebui să încheie un acord de pace cu Ucraina, adăugând că va face tot ceea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.