Ucraina acuză Rusia de bombardarea centralei nucleare Pivdennoukrainsk

Publicat:

Armata rusă a bombardat luni perimetrul centralei nucleare Pivdennoukrainsk (Iujnoukrainskoie) în regiunea Nikolaev (Mikolaiv), în sudul Ucrainei, dar reactoarele nu i-au fost afectate şi centrala funcţionează în mod normal, a declarat luni compania publică ucraineană Energoatom, citată de Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

“La 19 septembrie 2022, în jurul orei locale 00:20 (21:20 GMT duminică), armata rusă a bombardat zona industrială a centralei nucleare Pivdennoukrainsk”, a indicat Energoatom pe Telegram. “O explozie puternică s-a produs la numai 300 de metri de reactoare”, a precizat compania.


Citeşte şi: În Germania se profilează o amenințare severă de dezindustrializare – Black News

“În prezent, cele trei reactoare ale centralei funcţionează în regim normal”, a asigurat operatorul public, potrivit căruia bombardamentele nu au provocat morţi sau răniţi, dar a afectat clădirile centralei.

Suflul exploziei a spart circa 100 de ferestre de la clădirea centralei şi a provocat o scurta deconectare a trei linii de înaltă tensiune la centrală, conform aceleiaşi surse.

Potrivit Reuters, a fost avariată şi o centrală hidroelectrică din apropiere.

“Rusia pune în pericol întreaga lume. Trebuie să o oprim cât nu este prea târziu”, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pe Telegram, difuzând o înregistrare video de la camerele de supraveghere în alb şi negru ce arată o explozie imensă.

Citește și : Cum intenţionează UE să reducă facturile la energie?

O altă centrală nucleară ucraineană, cea din regiunea Zaporojie, cea mai mare din Europa şi care se află din martie sub controlul trupelor ruse, a fost deja vizată de bombardamente în ultimele luni, suscitând o îngrijorare puternică din partea Occidentului.

Kievul şi Moscova s-au acuzat reciproc de aceste lovituri şi de riscul de a provoca un incident nuclear, notează AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut,...

Zelenski îşi va prezenta ‘planul de victorie’ la reuniunea de la Ramstein, pe 12 octombrie

Zelenski îşi va prezenta 'planul de victorie' la reuniunea de la Ramstein, pe 12 octombrie Ucraina îşi va prezenta "planul de victorie" la o reuniune...

Şeful securităţii de la centrala nucleară Zaporojie, ucis într-un atentat cu maşină – capcană. El era considerat colaborator al forţelor ruse

Şeful securităţii de la centrala nucleară Zaporojie, ucis într-un atentat cu maşină - capcană. El era considerat colaborator al forţelor ruse Explozia unei maşini în...

De ce SUA nu sunt de acord ca România și Polonia să doboare dronele rusești vizând teritoriul Ucrainei. Explicația Pentagonului

De ce SUA nu sunt de acord ca România și Polonia să doboare dronele rusești vizând teritoriul Ucrainei. Explicația Pentagonului Washingtonul a răspuns joi solicitării...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.