StiripesurseRăzboi in UcrainaUcraina: Cel puțin 14 persoane au fost rănite într-un atac rusesc...

Ucraina: Cel puțin 14 persoane au fost rănite într-un atac rusesc în regiunea Sumî (premier)

Publicat:

Cel puțin 14 persoane, între care și o familie cu trei copii, au fost rănite într-un atac rusesc în cursul nopții de marți spre miercuri asupra regiunii Sumî din nordul Ucrainei, a declarat prim-ministrul ucrainean Iulia Sviridenko, relatează Reuters.

Atacul are loc într-un moment de eforturi intense din partea președintelui american Donald Trump de a pune capăt războiului rus din Ucraina.

Rusia a lansat 15 drone într-un atac asupra zonei Ohtirka în primele ore ale dimineții de miercuri, au spus procurorii locali pe aplicația de mesagerie Telegram.

Copiii răniți în atac, care a lovit un cartier rezidențial din oraș, aveau 5 luni, 4 ani și 6 ani, a scris miercuri prim-ministrul Iulia Sviridenko pe platforma X.

‘Rusia continuă să își manifeste temerile prin acte de terorism pur în întreaga Ucraina, vizând din nou casele familiilor și copiii lor care dorm’, a spus ea.


Rusia a declarat în mod repetat că nu atacă civili sau infrastructură civilă.

În total, Rusia a lansat 93 de drone și două rachete pentru a ataca Ucraina peste noapte, au transmis forțele aeriene ucrainene, adăugând că au doborât 62 de drone și o rachetă și au înregistrat lovituri în 20 de locuri.

Serviciile de Urgență ale Statului din Ucraina au raportat un ‘atac masiv cu drone’ asupra regiunii sudice Odesa, precizând că o persoană a fost rănită și un incendiu mare a izbucnit la o instalație de combustibil și energie.

Funcționarii din districtul Izmail din regiunea Odesa au declarat că infrastructura portuară din oraș a fost avariată.

Rusia a intensificat atacurile asupra sectorului energetic al Ucrainei în această săptămână. Un atac a provocat incendii la un depozit de petrol aparținând companiei de stat azere SOCAR, în timp ce altul a avariat o instalație de transport de gaze în regiunea centrală Poltava.

Rusia a atacat cu regularitate depozitele de petrol și instalațiile de stocare a combustibilului încă din primele zile ale invaziei pe scară largă pe care a lansat-o în februarie 2022.

Ministerul Energiei a declarat că instalațiile energetice ucrainene au fost atacate de 2.900 de ori doar din martie 2025

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Trafic aglomerat la vămile Leușeni și Sculeni

Poliția de Frontieră anunță că, la această oră, în punctele de trecere Leușeni și Sculeni se înregistrează un flux sporit de călători și mijloace...

România se numără printre statele UE cu cele mai mari creșteri de prețuri la carburanți

România se numără printre statele UE care au înregistrat cele mai mari creșteri de prețuri la carburanți și lubrifianți pentru transportul personal în luna...

Proiectele mari de infrastructură și investiții capitale vor fi accelerate

Procesul de implementare a proiectele mari de infrastructură și investiții capitale va fi monitorizat prin evaluări săptămânale, astfel încât desfășurarea lucrărilor să fie accelerată....

Copilul dispărut în apele Prutului a fost găsit MORT

Cadavrul copilului de 9 ani, care a dispărut în apele Prutului în timp ce plecase la scăldat cu niște amici, a fost găsit. Poliția anunță...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.