Ucraina cere să se facă dreptate celor 298 de victime ale zborului MH17 al Malasia Airlines, la 7 ani de la tragedie

Publicat:

Ucraina a cerut sâmbătă să se facă dreptate celor 298 de victime ale zborului MH17 al Malasia Airlines, doborât exact cu şapte ani în urmă de o rachetă rusească Buk, adusă de pe teritoriul Rusiei, care a fost lansată dintr-o zonă controlată de rebelii separatişti proruşi din Donbas (estul ţării), conform probelor prezentate la procesul ce se desfăşoară în Olanda, ţară căreia îi aparţin cele mai multe victime ale acestei tragedii, potrivit EFE şi media de la Kiev, scrie agerpres.

“Lumea şi Ucraina îşi amintesc de cele 298 de victime ale Malaysia Airlines. Judecarea celor responsabili de această catastrofă nu este importantă doar pentru familiile persoanelor ucise, ci şi pentru generaţiile viitoare”, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski într-un comunicat.


Citește și : Zece copii de jihadişti au fost repatriaţi în Belgia din Siria

Zelenski a afirmat că ţara sa urmăreşte îndeaproape procesul care se derulează în prezent în Olanda şi aşteaptă cooperarea Rusiei cu anchetatorii în acest caz pentru a găsi adevărul şi a-i aduce pe cei responsabili în faţa justiţiei.

Zborul MH17, care asigura legătura dintre Amsterdam şi Kuala Lumpur, a fost doborât la 17 iulie 2014 pe teritoriul ocupat de separatiştii proruşi susţinuţi de Moscova în regiunea Doneţk.

Şi-au pierdut viaţa 283 de pasageri şi 15 membri ai echipajului, majoritatea de naţionalitate olandeză.

O investigaţie internaţională comună, cu reprezentanţi ai Olandei, Australiei, Belgiei, Malaeziei şi Ucrainei, a concluzionat că avionul a fost doborât de o rachetă Buk, de fabricaţie rusească, care aparţinea Brigăzii 53 de apărare aeriană din cadrul forţelor armate ruse din Kursk, în apropiere de frontiera cu Ucraina.

Cei patru inculpaţi, trei cetăţeni ruşi – Igor ‘Strelkov’ Ghirkin, Serghei Dubinski şi Oleg Pulatov -şi un ucrainean – Leonid Harcenko – sunt judecaţi în lipsă pentru presupusa “ucidere”, întrucât niciunul dintre ei nu intenţionează să participe la procesul judiciar.

Fără să se deplaseze în Olanda, Pulatov a angajat o echipă de avocaţi olandezi să-l apere în instanţă şi s-a întâlnit cu aceştia la Moscova pentru a insista asupra nevinovăţiei sale.

Citește și : Turnul Eiffel a fost redeschis după opt luni de la închiderea sa din cauza pandemiei

Se crede că suspecţii făceau parte din lanţul de comandă al rebelilor proruşi şi ar fi jucat un rol important în transportarea şi supravegherea lansatorului de rachete, deşi niciunul dintre cei patru nu a dat ordinul de a trage sau de a lansa racheta împotriva avionului malaezian, un aspect care este încă cercetat în paralel cu procesul.

Moscova, care oferă sprijin militar, financiar etc separatiştilor, a negat întotdeauna orice implicare în doborârea MH17 şi nu recunoaşte procesul judiciar pe care îl desfăşoară Olanda şi nici nu intenţionează să-i extrădeze pe inculpaţi pentru a depune mărturie în faţa justiţiei olandeze, conform media citate.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ambasadorul României a participat la festivități dedicate începutului noului an școlar la Liceul ‘Mihail Ceachir’ din Ceadâr-Lunga

Ambasadorul României a participat la festivități dedicate începutului noului an școlar la Liceul 'Mihail Ceachir' din Ceadâr-Lunga Ambasadorul României, Cristian-Leon Țurcanu a mers astăzi la...

Deschiderea unei rute aeriene Chișinău-Doha și investiții în agro-industrie, discutate de ministrul de Externe cu omologul său din Qatar

Deschiderea unei rute aeriene Chișinău-Doha și investiții în agro-industrie, discutate de ministrul de Externe cu omologul său din Qatar Oportunitățile de aprofundare a cooperării economice...

UNICEF a lansat o cerere de oferte pentru a obţine vaccinuri împotriva mpox

UNICEF a lansat o cerere de oferte pentru a obţine vaccinuri împotriva mpox UNICEF a anunţat sâmbătă că a lansat „o cerere de oferte de...

Alexandr Romanov va avea un alt adversar în următoarea sa luptă din Ultimate Fighting Championship

Alexandr Romanov va avea un alt adversar în următoarea sa luptă din Ultimate Fighting Championship Luptătorul moldovean Alexandr Romanov va avea un alt adversar în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.