StiripesurseDiasporaUcraina expune prin capitale europene echipamente militare ruseşti distruse în război

Ucraina expune prin capitale europene echipamente militare ruseşti distruse în război

Publicat:

În piaţa turistică a castelului din Varşovia, capitala poloneză, pot fi văzute două tancuri ruseşti calcinate, cu panouri informative pe marginea acestei expoziţii organizate la iniţiativa Ministerului ucrainean al Apărării, relatează miercuri AFP, potrivit agerpres

Cele două blindate ruseşti, un tanc T-72 şi un obuzier autopropulasat 2S-19, care arată tot ca un tanc, au fost distruse de armata ucraineană în lupte în apropiere de Kiev şi Harkov la puţin timp după începerea invaziei ruse în februarie. Pe şenilele lor au fost păstrate urmele de iarbă şi de noroi.

Citește și : Uzbekistan afirmă că a fost victima unui atac cu rachete trase de pe teritoriul Afganistanului

Expoziţia la care au fost aduse este denumită ”Pentru libertatea voastră şi pentru a noastră”, un slogan prin care Ucraina încearcă să transmită mesajul că, apărându-se în faţa Rusiei, apără de asemenea libertatea şi democraţia în alte ţări din regiune.

În marea piaţă din centrul istoric al Varşoviei unii trecători fotografiază sau îşi fac selfie-uri în faţa celor două blindate ruseşti.


”Pentru mulţi oameni, acest război este perceput doar prin intermediul televiziunii. Să vezi aceste tancuri aici, este surprinzător”, constată un irlandez. ”Priveşte, Aron, este un adevărat tanc rusesc!”, îi spune irlandezul copilului său.

Citește și : În vizită la Ankara, premierul Italiei semnează acorduri de cooperare şi accentuează importanţa respectării drepturilor omului

”Aceste tancuri, prezentate aici, asta arată că războiul este real”, remarcă un alt copil, Saşa, ucrainean şi refugiat în Polonia împreună cu mama sa.

După Varşovia, expoziţia va ajunge şi la Cracovia, în sudul Poloniei, iar Ministerul ucrainean al Apărării doreşte să o continue apoi şi în alte oraşe europene, printre care Madrid şi Lisabona.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Kirilo Budanov: ‘Încheierea războiului cu Rusia înainte de iarnă este realistă’

Șeful cabinetului prezidențial al Ucrainei, Kirilo Budanov, susține mesajul transmis recent de Volodimir Zelenski, potrivit căruia următoarele luni ar putea reprezenta o perioadă decisivă...

Polonia și Ucraina se luptă cu trecutul. Doar Moscova are de câștigat

Decizia președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a acorda unei unități militare de elită titlul onorific „Eroii UPA” a stârnit o dispută diplomatică cu Polonia....

Zelenski anunță care e cel mai bun moment pentru discuții de pace cu Rusia

Ucraina are o „fereastră de oportunitate” pentru discuții cu Rusia privind încheierea războiului înainte de sfârșitul acestui an, a declarat Volodimir Zelenski. Zelenski a fost...

Schimbări majore privind sprijinul pentru refugiații din Ucraina

Țările membre ale Uniunii Europene analizează posibilitatea ca bărbații ucraineni de vârstă militară să nu mai beneficieze de o viitoare extindere a schemei de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.