StiripesurseRăzboi in UcrainaUcraina/Kremlinul declară că lucrează la organizarea unei noi runde de negocieri...

Ucraina/Kremlinul declară că lucrează la organizarea unei noi runde de negocieri cu Kievul

Publicat:

Kremlinul a declarat luni că este pregătit să participe la noua rundă de negocieri de pace cu Ucraina, afirmând totodată că data unor astfel de discuții nu a fost încă stabilită și că va fi nevoie de ‘multă muncă’ pentru a apropia pozițiile celor două părți, relatează AFP.

‘Suntem pentru organizarea unui al treilea ciclu (după două reuniuni fără prea mult succes la Istanbul în primăvară). De îndată ce va fi stabilită o dată, vă vom informa’, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a propus duminică Moscovei organizarea în această săptămână a unei noi runde de discuții de pace, aflate în prezent în impas.

Anterior, presa turcă a relatat că noua întâlnire între delegațiile rusă și ucraineană ar putea avea loc pe 23 sau 24 iulie, informează EFE.

În ceea ce privește conținutul discuțiilor, Peskov a reamintit că părțile au făcut schimb de memorandumuri privind viziunea lor asupra soluționării conflictului și intenționează să le discute.


Cu toate acestea, a adăugat el, cele două documente sunt ‘diametral opuse’. ‘Urmează multă muncă diplomatică’, a spus Peskov.

Potrivit lui, componența delegației ruse, condusă de consilierul prezidențial Vladimir Medinski, va rămâne neschimbată.

Cu o zi în urmă, Rusia declarase că a treia rundă de discuții cu Ucraina va avea loc la Istanbul, același oraș care a găzduit primele două runde de negocieri.

‘Da, Istanbul este un loc acceptabil’, a confirmat un reprezentant rus pentru TASS.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că Kievul a propus părții ruse o nouă rundă de negocieri săptămâna viitoare privind schimbul de prizonieri și ia în considerare o întâlnire între lideri pentru a obține o pace durabilă.

Secretarul Consiliului pentru Securitate Națională și Apărare (Rustem) Umerov a propus părții ruse o nouă întâlnire săptămâna viitoare. Este necesar să intensificăm dinamica negocierilor. Trebuie să facem tot posibilul pentru a obține o încetare a focului. Iar partea rusă trebuie să înceteze să se sustragă deciziilor’, a adăugat el.

‘Avem nevoie de o reuniune a liderilor pentru a asigura o pace cu adevărat durabilă. Ucraina este pregătită pentru o astfel de reuniune’, a insistat Zelenski.

Ultima reuniune între negociatorii ruși și ucraineni la Istanbul a avut loc în 2 iunie, la două săptămâni după prima rundă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Topul care schimbă planurile de vacanță. Europa are un nou campion al vacanțelor ieftine

Algarve, din Portugalia, este cea mai ieftină destinație de vacanță pentru familii în 2026. Un nou studiu al Post Office evidențiază destinațiile europene cu...

Ce pun nutriționiștii în farfurie pentru o viață mai lungă. Lista alimentelor recomandate

Trei nutriționiști spun ce alimente ajută la o îmbătrânire sănătoasă și ce beneficii au pentru organism. Alimentația influențează direct modul în care organismul îmbătrânește. Vezi și:...

Creierul, rinichii, inima, mușchii: totul este apă. Cum să rămâi hidratat chiar și pe caniculă

Hidratarea este esențială pentru sănătate. Deshidratarea poate accelera îmbătrânirea, crește riscul de boli cronice și reduce nivelul de energie, concentrarea și starea de spirit....

21 iulie: Ziua mondială junk food

Această sărbătoare controversată este dedicată mâncării nesănătoase și este celebrată mai ales în SUA. În ziua de astăzi, mâncarea de tip junk food este principala...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.