StiripesurseDiasporaUcraina revizuieşte, în scădere, la 14 bilanţul victimelor descoperite în urma...

Ucraina revizuieşte, în scădere, la 14 bilanţul victimelor descoperite în urma accidentului de elicopter

Publicat:

Autorităţile ucrainene au revizuit în scădere, la 14, bilanţul morţilor, între care un copil şi ministrul de interne Dmitri Monastîrski, în urma accidentului de elicopter care s-a prăbuşit miercuri în regiunea Kievului, potrivit unui bilanţ actualizat al Serviciului de stat ucrainean pentru Situaţii de Urgenţă, citat de EFE, potrivit agerpres

Un bilanţ anterior al autorităţilor de la Kiev consemna 17 morţi, iar unele agenţii internaţionale de presă au comunicat despre 18 morţi, între care patru copii.

Citește și : Fostul preşedinte rus Medvedev, revoltat de un subiect de discuţie la Davos, ‘e o ruşine’

Nouă persoane dintre cele decedate se aflau la bordul elicopterului. Conform ultimelor informaţii, 25 de răniţi sunt spitalizaţi, între care 11 copii, potrivit AFP.

Aparatul, un Super Puma EC-225 (Airbus Helicopters, ex-Eurocopter), potrivit Serviciului de Stat pentru Situaţii de Urgenţă (SES) de care aparţinea, s-a prăbuşit la ora locală 08:20 în Brovarî, lângă Kiev.


“Clădirea care adăpostea grădiniţa a fost afectată, iar incendiul s-a extins ulterior la ferestrele unei clădiri de 14 etaje şi trei maşini”, a indicat SES pe Telegram.

Eforturile de salvare au continuat târziu după-amiază la locul accidentului, la aproximativ 26 de kilometri nord-est de capitala Kiev.

Într-o conferinţă de presă susţinută nu departe de locul accidentului, şeful poliţiei din regiunea Kiev, Andrii Nebutov, a declarat că aparent elicopterul “a zburat mult timp la o altitudine joasă”, a relatat Ukrainska Pravda.

“Vă rugăm să contactaţi Poliţia Naţională prin 102 sau poliţia locală. Cu siguranţă vom merge acolo unde vă aflaţi şi vom înregistra tot ce aţi văzut. Acest lucru este foarte important pentru o investigaţie amănunţită şi obiectivă”, a declarat el, adresându-se tuturor persoanelor care ar fi putut observa zborul elicopterului.

El a adăugat că “este prea devreme pentru a trage concluzii” şi a menţionat că au fost deja iniţiate proceduri penale, iar anchetatori de la Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU), Poliţia Naţională şi Biroul de stat de anchetă efectuează cercetări.

Oficialul a subliniat că se va putea vorbi despre cauzele prăbuşirii elicopterului doar după efectuarea unor expertize pertinente.

Potrivit declaraţiilor făcute de o martoră la postul tv ‘Suspilne’, peluat de Unian, “elicopterul se rotea în cerc, era cuprins de flăcări” şi a zburat într-o direcţie anume.

“Înţeleg că ales cel mai mic obiectiv, acolo era o clădire cu două etaje, iar aici un imobil cu zece etaje”, a povestit femeia.

Potrivit autorităţilor ucrainene, Monastîrski se îndrepta spre un “punct fierbinte” de pe front, se presupune că Harkov, când elicopterul s-a prăbuşit în apropierea unei grădiniţe şi a unei clădiri rezidenţiale din oraşul Brovarî.

Şeful Departamentului Poliţiei Naţionale din Harkov,Volodimir Timoşko, a confirmat, într-un mesaj pe Facebook, că ministrul de interne venea în regiune şi că o întâlnire era programată pentru miercuri.

Nouă persoane se aflau la bordul elicopterului, inclusiv ministrul, primul său adjunct, Ievhen Ienin, şi secretarul de stat în Ministerul de Interne, Iuri Lubkovici.

Citește și : Macron şi Meloni au avut un schimb de opinii înaintea summitului UE din februarie

SBU a declarat că ia în considerare toate variantele, inclusiv o “acţiune distructivă deliberată”.

În cursul după-amiezii, şeful Poliţiei Naţionale, Ihor Klimenko, a fost numit ministru interimar de interne printr-o decizie a cabinetului de miniştri, conform agenţiilor ucrainene de presă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Autoritățile din Panama spun că mai mulți cetățeni au fost păcăliți să lupte în războiul din Ucraina

Cel puțin 15 panamezi au fost recrutați pentru a participa la războiul între Rusia și Ucraina, unul dintre ei fiind ucis, au anunțat vineri...

SUA și Ucraina pregătesc un nou plan de pace. Speră că Rusia va accepta un armistițiu aerian

Ucraina și SUA lucrează la o nouă inițiativă de pace pe care intenționează să o prezinte Rusiei, sperând că schimbările de pe front și...

Încă o dronă a fost doborâtă pe teritoriul României, în zona Sulina-Chilia. Este a treia în mai puțin de 48 de ore

O a treia dronă a fost doborâtă duminică în zona Sulina-Chilia, a anunțat președintele Nicuşor Dan. ”O nouă dronă a fost doborâtă în această...

Putin, îndemnat de un șef de stat să pună capăt războiului din Ucraina: ‘Toate astea trebuie să se oprească’

Preşedintele kazah Qasym-Jomart Toqaev i-a spus sâmbătă omologului său rus Vladimir Putin că trebuie ca luptele în Ucraina să fie ”oprite” ţi a îndemnat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.