StiripesurseExterneUcraina se așteaptă la un raport pozitiv al UE cu privire...

Ucraina se așteaptă la un raport pozitiv al UE cu privire la cererea de aderare

Publicat:

Ucraina se așteaptă la o evaluare „pozitivă” din partea Uniunii Europene a progreselor sale pe calea spre o eventuală aderare la UE într-un raport care urmează să fie prezentat în această săptămână, a declarat vicepremierul Olha Stefanishyna pentru Reuters.

Kievul speră că raportul care urmează să fie prezentat miercuri să recomande liderilor UE să decidă, în decembrie, deschiderea discuțIilor oficiale de aderare cu Ucraina.

Citeşte şi: Adrian Albu: De fiecare dată vor fi alături de dumneavoastră

„Aș spune că evaluarea va fi cu siguranță pozitivă, deoarece am fost în contact permanent cu Comisia Europeană, discutând pașii și negociind pașii pe care am reușit să îi implementăm”, a spus Stefanishyna.

Comisia a anunțat în iunie că Ucraina a îndeplinit două din cele șapte condiții pe care UE le-a stabilit pentru a începe negocierile de aderare.


„Cred că, în scopul evaluării, atunci când vine vorba de cei șapte pași, tot ceea ce s-a convenit a fost implementat și realizat”, a mai spus vicepremierul.

Citește și : Cum și-au reparat Ucraina și România relația tensionată pentru a deveni aliați

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

ANRE anunţă noile preţuri la carburanţi

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat prețurile maxime de referință la produsele petroliere principale pentru mâine. Astfel, prețul unui litru de benzină...

CNSM cere majorarea salariului minim

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită Guvernului să stabilească din timp salariul minim pentru anul 2027 și propune majorarea acestuia până la...

Cod Galben de viituri pe râurile mici din sudul Moldovei

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis Cod Galben de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie pentru astăzi, 22 iulie. Meteorologii...

VIDEO Guvernul Tofan se întrunește în prima ședință

Cabinetul de miniștri, în frunte cu Vasile Tofan, are astăzi prima ședință. Pe agendă se află mai multe proiecte. Astfel, noul Guvern va examina proiectul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.