StiripesurseExterneUcraina şi Zelenski sărbătoresc titlul mondial unificat la categoria grea al...

Ucraina şi Zelenski sărbătoresc titlul mondial unificat la categoria grea al lui Oleksandr Usik

Publicat:

Ucrainenii, inclusiv preşedintele Volodimir Zelenski, au sărbătorit victoria boxerului de categorie grea Oleksandr Usik în lupta pentru unificarea titlului mondial, informează duminică EFE.

“Îţi mulţumesc pentru puterea şi inspiraţia pe care le aduci întregii ţări cu fiecare dintre victoriile tale. Îţi mulţumesc că lupţi cu Ucraina în suflet”, a reacţionat Zelenski pe Telegram după victoria lui Usik de sâmbătă seară, potrivit stiripesurse.

Citește și: Maia Sandu: „Datorăm pacea noastră Ucrainei. Vrem să aderăm împreună la Uniunea Europeană”

Pugilistul ucrainean Oleksandr Usik, în vârstă de 38 de ani, a redevenit campion mondial unificat (WBA, WBC, WBO, IBF) la categoria grea, după victoria prin KO în runda a cincea în faţa britanicului Daniel Dubois, cu 11 ani mai tânăr, sâmbătă seara, pe arena Wembley din Londra.

Boxerul originar din Crimeea rămâne neînvins la categoria supremă din box după a 24-a victorie din carieră, dintre care 15 înainte de limită.


“Ce victorie incredibilă pentru Ucraina! Aceste victorii sunt deosebit de importante pentru naţiunea noastră în acest moment”, a reacţionat şi ministrul de externe Andrii Sîbiga după victoria lui Usik.

Pugilistul ucrainean a fost felicitat şi de foşti şi actuali membri ai armatei ucrainene, care au încercat să urmărească lupta în măsura posibilităţilor, aşa cum s-a putut vedea din fotografiile distribuite de unităţile care luptă în prezent pe linia frontului.

“Trebuie să înţelegem că nu avem de ales decât să câştigăm. Aşa cum nu a avut de ales nici Oleksandr”, a scris pe platforma X Valeri Zalujnîi, fost comandant-şef al armatei ucrainene şi actual ambasador în Regatul Unit.

Citește și: UE a aprobat al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei: „Unul dintre cele mai dure de până acum”

Zalujnîi a declarat că speră că victoria lui Usik îi va inspira pe ucraineni să se bazeze exclusiv pe propriile forţe şi să continue să muncească din greu pentru a obţine victoria.

În perioada premergătoare luptei, Usik a vorbit frecvent despre calvarul prin care trece ţara sa, l-a criticat pe liderul rus Vladimir Putin şi l-a invitat pe preşedintele american Donald Trump să locuiască în locuinţa sa de lângă Kiev timp de o săptămână pentru a simţi pe propria sa piele brutalitatea atacurilor zilnice ale Rusiei asupra civililor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Piața liberă a gazelor depășește 50% la doar două luni de la liberalizare

În două luni de la liberalizarea pieței gazelor naturale din Republica Moldova pentru consumatori mari, cota pieței libere constituie mai mult de 50%, arată...

30 iunie – termen limită pentru achitarea impozitului pe bunurile imobiliare

Mâine, 30 iunie, expiră termenul limită de achitare a impozitului pe bunurile imobiliare de către persoanele fizice, pentru bunurile dobândite până la 31 martie...

Trei persoane, inclusiv doi minori, și-au pierdut viața în timpul scăldatului

Trei persoane, inclusiv doi minori, s-au înecat în ultimele zile în raioanele Ungheni, Cantemir și Fălești. După cele trei tragedii, Inspectoratul General pentru Situații...

Moldova deschide calea producerii izotopilor pentru depistarea precoce a cancerului

În Moldova vor fi legalizate acceleratoarele de particule pentru diagnosticarea cancerului și defectoscopia clădirilor. Parlamentul a adoptat în primă lectură proiectul de lege pentru...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.