Ucraina sistează lucrările privind construcţia hidrocentralelor de pe râul Nistru

Publicat:

Urmare a eforturilor guvernului Republicii Moldova, partea ucraineană a decis sistarea oricăror lucrări privind construcţia hidrocentralelor în cascadă pe râul Nistru, până la evaluarea impactului strategiei de mediu, a anunţat sâmbătă guvernul de la Chişinău printr-un comunicat transmis AGERPRES.

“La toate întâlnirile pe care le-am avut cu oficialii ucraineni, inclusiv cu premierul Volodimir Groisman, am discutat despre râul Nistru ca despre un bun comun şi despre interesul nostru suprem de păstrare a ecosistemului acestui fluviu. Mulţumesc colegilor care au fost implicaţi în negocieri, dar şi părţii ucrainene care a dat dovadă de deschidere şi înţelegere” , a declarat premierul moldovean Pavel Filip.


Citește și : Trump salută o ‘mare victorie a statului de drept’ după decizia CPI privind Afganistanul

În vara anului 2017, Ucraina a ratificat Acordul de la Roma din 2012 privind cooperarea în domeniul protecţiei Nistrului. Documentul prevede inclusiv crearea unei comisii mixte privind utilizarea stabilă şi protecţia bazinului fluviului Nistru.

În decembrie 2017, premierii Pavel Filip şi Volodimir Groisman au semnat o solicitare comună către Comisia Europeană pentru expertiză în vederea unui studiu ecologic de impact pe tot bazinul Nistrului. În Republica Moldova şi Ucraina se desfăşoară proiectul Fondului Ecologic Global “Facilitarea cooperării transfrontaliere şi gestionarea integrată a resurselor de apă în bazinul râului Nistru”, reaminteşte guvernul Republicii Moldova.

De asemenea, ambasada Suediei la Chişinău efectuează un studiu privind impactul social şi de mediu pe teritoriul Republicii Moldova urmare a funcţionării complexului hidroenergetic de pe Nistru.

Citește și : Bombardiere ruse au survolat Marea Neagră în timpul exerciţiului NATO ‘Scut Maritim’

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.