Ucraina solicită FMI un ajutor financiar de urgenţă

Publicat:

Ucraina a solicitat Fondului Monetar Internaţional un ajutor financiar de urgenţă, a făcut cunoscut vineri într-un comunicat directorul general al instituţiei, Kristalina Georgieva, după o reuniune cu consiliul de administraţie, notează AFP, potrivit agerpres.  

“Explorăm toate opţiunile pentru un sprijin financiar suplimentar”, inclusiv în cadrul programului de ajutorare de 2,2 miliarde de dolari care urma să fie lansat cel mai târziu în iunie, iar “autorităţile au solicitat FMI şi o finanţare de urgenţă”, a spus declarat Kristalina Georgieva.


Citește și: SUA anunţă sancţiuni directe împotriva lui Putin şi Lavrov

Ea a subliniat că “Fondul dispune de o serie de instrumente în cutia sa cu unelte şi, pe măsură ce situaţia din Ucraina evoluează, vom continua să discutăm cu autorităţile cum să le ajutăm cel mai bine”, făcând referire, de asemenea, la “consiliere politică în curs”.

Directorul instituţiei a precizat că s-a întâlnit vineri cu consiliul de administraţie, “pentru a-i informa pe administratori cu privire la evaluarea noastră iniţială a situaţiei actuale” şi pentru a-i “asigura că personalul nostru va continua să lucreze în strânsă colaborare cu autorităţile pentru a sprijini Ucraina în toate modurile posibile”.

“Vom continua, de asemenea, să lucrăm mână în mână cu Grupul Băncii Mondiale şi cu alţi parteneri pentru a ne coordona sprijinul şi pentru a ajuta cel mai bine Ucraina”, a adăugat ea.

Citește și: Spania şi-a retras ambasadorul în Ucraina

Kristalina Georgieva s-a arătat deja, la începutul săptămânii, profund îngrijorată în legătură cu invazia Ucrainei de către Rusia.

Invazia rusă în Ucraina Rusia este “o chestiune de reală preocupare”, a subliniat ea din nou, insistând asupra consecinţelor economice, în contextul în care lumea încă se recuperează după criza COVID-19.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Germania vrea să reducă la 50% cheltuielile pentru Ucraina în 2025

Germania vrea să reducă la 50% cheltuielile pentru Ucraina în 2025 Guvernul german intenționează să aprobe miercuri bugetul pentru 2025, după luni de dispute, în...

Medvedev amenință din nou: Aderarea Ucrainei la NATO ar însemna război. Doar ‘prudenţa’ alianţei ar putea împiedica sfărâmarea planetei în bucăţi

Medvedev amenință din nou: Aderarea Ucrainei la NATO ar însemna război. Doar 'prudenţa' alianţei ar putea împiedica sfărâmarea planetei în bucăţi Fostul preşedinte rus Dmitri...

Rusia şi Ucraina au făcut schimb de câte 95 de prizonieri

Rusia şi Ucraina au făcut schimb de câte 95 de prizonieri Rusia şi Ucraina au făcut miercuri un schimb de prizonieri, câte 95 de fiecare...

Bătălia mai puțin cunoscută din Ucraina, în care Rusia a pierdut sute de vehicule și 13.000 de soldați pentru a cuceri un mic sat

Bătălia mai puțin cunoscută din Ucraina, în care Rusia a pierdut sute de vehicule și 13.000 de soldați pentru a cuceri un mic sat În...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.