StiripesurseRăzboi in UcrainaUcraina speră într-o vizită a lui Macron în martie

Ucraina speră într-o vizită a lui Macron în martie

Publicat:

Invitaţia adresată preşedintelui francez Emmanuel Macron de a vizita Kievul este “încă valabilă”, iar responsabilii ucraineni speră că va avea loc în curând, a făcut cunoscut marţi ambasadorul ucrainean în Franţa, Vadîm Omelşenko, citat de AFP, potrivit agerpres.

Întrebat la postul de radio RTL despre faptul că preşedintele american Joe Biden a mers la Kiev, iar preşedintele francez nu, diplomatul a subliniat că “desigur” invitaţia a fost trimisă.

Citeşte şi: Un spital din 10 a fost avariat în Ucraina în timpul războiului – Black News

“Din păcate, nu a putut veni”, a continuat el, adăugând totodată că această invitaţie este “încă valabilă”.

“Sperăm că această vizită va avea loc eventual în martie”, a mai spus diplomatul.


Cu ocazia primei aniversări a invaziei ruse în Ucraina, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a dorit să primească vizita şefului statului francez, ca simbol al sprijinului poporului ucrainean şi un semnal pentru Moscova.

Emmanuel Macron, care a mers la Kiev în iunie pentru prima dată de la începutul conflictului, vrea să se întoarcă acolo cu anunţuri concrete, potrivit unor surse diplomatice franceze.

Ambasadorul ucrainean a lăudat “nivelul de sprijin fără precedent” din partea Franţei de la începutul războiului. “Şi sper cu adevărat că Franţa va continua să ofere sprijin”, a adăugat el.

În schimb, el nu a comentat recentele afirmaţii făcute de Emmanuel Macron despre ajutorul acordat pentru “înfrângerea” Rusiei, avertizând în acelaşi timp împotriva celor care vor “mai presus de toate să zdrobească Rusia”.

Citeşte şi: 8 milioane de ucraineni au fugit de război în toată Europa – Black News

“Nu căutăm să distrugem pe nimeni”, a comentat simplu Vadîm Omelşenko. “Căutăm să ne apărăm libertatea şi independenţa”, a continuat el, asigurând că scopul nu este “să trecem frontiera Rusiei şi să mergem la Moscova”.

“Nu avem nevoie de asta”, a spus el.

Ambasadorul ucrainean a ţinut să sublinieze că Vladimir Putin provoacă poporului său şi ţării sale “daune pe care nimeni nu le-a făcut până acum”. “Se vor autodistruge”, a conchis el. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Zelenski ‘şi-a făcut-o cu mâna lui’: Fostul ministru al apărării, Fedorov, devine cel mai mare rival pe plan intern

Fostul ministru al apărării din Ucraina, Mihailo Fedorov, a declarat joi că nu va accepta nicio altă funcţie guvernamentală în afară de cea pe...

Wall Street Journal: Dronele navale ucrainene Magura vor fi produse în SUA

Compania americană ReconCraft va începe producția platformelor navale ucrainene Magura în Statele Unite, în parteneriat cu firma ucraineană UFORCE. Compania americană ReconCraft și UFORCE, producătorul...

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.