StiripesurseDiasporaUcraina susţine că a respins atacuri trupelor ruse pe mai multe...

Ucraina susţine că a respins atacuri trupelor ruse pe mai multe fronturi, inclusiv lângă capitala Kiev

Publicat:

Armata ucraineană a susţinut marţi că a respins ofensive ale trupelor ruse pe mai multe fronturi, inclusiv lângă capitala Kiev, relatează DPA, potrivit agerpres.

Forţele ruse nu au reuşit să treacă de liniile de apărare ucrainene la nord de capitală, potrivit Statului Major al armatei ucrainene. Acesta adaugă că o încercare a inamicului de a prelua oraşul Makarov, la vest de Kiev, de asemenea a eşuat.

Citește și : Negocierile dintre Rusia și Ucraina au reînceput

Tot potrivit părţii ucrainene, ofensive ruse au fost respinse şi în estul Ucrainei, de exemplu lângă oraşul Lisiceansk, inamicul a suferit pierderi, s-a retras şi a încercat să se stabilească în oraşul Rubijne din apropiere, în regiunea Donbas.

În acest timp, oraşul-port Mariupol este în continuare asediat de trupele ruse şi atacat din mai multe direcţii cu artilerie şi avioane de luptă.


Statul Major al armatei ucrainene consideră că unităţile ruse sunt demoralizate de ritmul lent al înaintării lor şi le acuză că şi-au intensificat bombardamentele asupra zonelor rezidenţiale şi infrastructurilor esenţiale.

”Forţele Armate ale Ucrainei îşi îndeplinesc misiunile. Am oprit agresorul, am desfăşurat o parte din rezerve şi am trecut la contraatac în unele zone”, şi-a lăudat trupele şeful Statului Major al armatei ucrainene, generalul Valeri Zalujnii, într-o postare pe Facebook, în a 20-a zi a războiului. ”Din nefericire, avem pierderi. Dar ele sunt de câteva ori mai mici decât cele ale agresorului”, a adăugat el.

Conform Kievului, peste 13.500 de soldaţi ruşi ar fi fost ucişi de la începutul invaziei.

Toate aceste afirmaţii nu pot fi verificate din surse independente.

Potrivit unui oficial militar american, citat de postul CNN, ofensiva rusă în general stagnează, dar trupele ruse şi-au intensificat bombardamentele şi adună forţe în jurul Kievului, unde au fost distribuite echipamentele dintr-un lung convoi militar rus semnalat anterior în direcţia nordică a capitalei.

Citeşte şi:  Şeful instalat de Rusia în Doneţk s-a întâlnit cu preşedintele belarus, determinând proteste din partea Kievului

Trupele ruse încearcă în continuare o încercuire a Kievului, oraş părăsit de aproximativ jumătate din cei trei milioane de locuitori şi unde blocuri de locuinţe au fost lovite marţi dimineaţă de proiectile, cel puţin patru persoane fiind ucise.

Capitala ”trăieşte un moment periculos şi dificil”, a declarat primarul Vitali Kliciko, care a anunţat o interdicţie de circulaţie începând de marţi seară de la ora 20:00 până joi dimineaţă la ora 08:00.

France Presse notează că luptele se apropie de oraşul Nipro, un punct strategic datorită locaţiei sale pe fluviul Nipru. Aeroportul său a fost bombardat şi în mare parte distrus în noaptea de luni spre marţi.

Citește și : Ruşii şi americanii îşi continuă colaborarea din spaţiu: ‘Lucrăm împreună!’

Din oraşul asediat Mariupol, unde circa 300.000 de persoane nu mai au acces la apă şi electricitate, circa 2.000 de vehicule au reuşit marţi să iasă printr-un culoar umanitar către Zaporijie.

Mai către vest, oraşul Nikolaiev, ultima redută înaintea oraşului-port Odesa, este de asemenea bombardat cu regularitate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Patru moldoveni – condamnați în Ucraina pentru sabotaj. Au fost recrutați online

Patru tineri moldoveni au ajuns după gratii în Ucraina, unde au fost condamnați pentru acte de sabotaj la infrastructura feroviară și incendierea unor mașini...

Parlamentul European cere justiție pentru victimele civile din Ucraina

Parlamentul European a condamnat în termeni puternici, într-o rezoluție adoptată joi, loviturile repetate brutale și deliberate asupra unor ținte civile din Ucraina, transmite Agerpres.Citește...

Atac la Odesa. 18 oameni – răniți

Armata rusă a comis un atac aerian masiv asupra orașului Odesa, Ucraina, în noaptea de 29 spre 30 aprilie. Bombardamentele au provocat distrugeri semnificative...

Ucraina a anihilat o rețea de contrabandiști de arme. Steven Seagal, printre beneficiari

Poliția ucraineană a anunțat, marți, destructurarea unei rețele de trafic de arme care opera între Ucraina și Europa.Armele-trofeu proveneau de pe câmpul de luptă,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.