StiripesurseDiasporaUcraina va opri fluxul de gaze ruseşti către Europa printr-un nod...

Ucraina va opri fluxul de gaze ruseşti către Europa printr-un nod de tranzit important şi va folosi o alternativă, din cauza războiului

Publicat:

Ucraina a anunţat marţi că va suspenda fluxul de gaze ruseşti printr-un punct de tranzit care livrează aproape o treime din gazele care tranzitează teritorul ucrainean către Europa, dând vina pe Moscova pentru această mişcare şi spunând că acestea vor avea loc pe altă rută, transmite Reuters, scrie news.ro.

GTSOU, care operează sistemul de gaze al Ucrainei, a declarat că de miercuri va suspenda fluxurile pe ruta Sohranivka, declarând ”forţă majoră”, clauză invocată atunci când o afacere este lovită de ceva care nu poate fi controlat.

Citește și : Aderarea Suediei la NATO ar consolida apărarea regiunii nordice

Compania a declarat într-un comunicat că nu poate opera la staţia de compresoare de gaz Novopskov din cauza ”interferenţei forţelor de ocupare în procesele tehnice”, adăugând că ar putea muta temporar fluxul afectat în altă parte, către punctul de interconectare fizică ”Sudzha”, situat pe teritoriul controlat de Ucraina.

Dar Gazprom, care deţine monopolul exporturilor de gaze ruseşti prin conducte, a spus că este ”imposibil din punct de vedere tehnologic” să transfere toate volumele către punctul de interconectare Sudzha, aşa cum a propus GTSOU.


Ucraina a rămas o rută importantă de tranzit pentru gazele ruseşti către Europa chiar şi după invazia Rusiei din 24 februarie.

Staţia de compresoare Novopskov din regiunea Lugansk, din estul Ucrainei, a fost ocupată de forţele ruse şi de luptători separatişti, la scurt timp după ce Moscova a început ceea ce ea descrie drept o ”operaţiune militară specială”.

Este primul compresor din sistemul de tranzit al gazelor din Ucraina, din regiunea Lugansk, rută de tranzit pentru aproximativ 32,6 milioane de metri cubi de gaz pe zi sau o treime din gazul rusesc care este transportat către Europa prin Ucraina, a spus GTSOU.

Citeşte şi:  Putin le-a ordonat diplomaţilor săi să tergiverseze cât mai mult discuţiile cu privire la Ucraina (presă)

Compania a spus că, pentru a-şi îndeplini ”obligaţiile de tranzit către partenerii europeni în totalitate”, ”va transfera temporar capacitatea indisponibilă” către punctul de interconectare Sudzha de pe teritoriul controlat de Ucraina.

Citește și : Circa 100 de civili sunt captivi în oţelăria Azovstal din Mariupol

 

Gazprom a declarat că a primit o notificare din partea Ucrainei că ţara va opri tranzitul de gaze către Europa prin interconectorul Sohranivka de la 07:00, ora locală, pe 11 mai.

Compania rusă a adăugat că Ucraina a propus trecerea întregului tranzit de gaze către Sudzha, adăugând că nu vede nicio dovadă de forţă majoră sau obstacole pentru a continua ca înainte. Gazprom a adăugat că îşi îndeplineşte toate obligaţiile faţă de cumpărătorii de gaze din Europa.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Atac la Odesa. 18 oameni – răniți

Armata rusă a comis un atac aerian masiv asupra orașului Odesa, Ucraina, în noaptea de 29 spre 30 aprilie. Bombardamentele au provocat distrugeri semnificative...

Ucraina a anihilat o rețea de contrabandiști de arme. Steven Seagal, printre beneficiari

Poliția ucraineană a anunțat, marți, destructurarea unei rețele de trafic de arme care opera între Ucraina și Europa.Armele-trofeu proveneau de pe câmpul de luptă,...

VIDEO Cazul misterios al unei adolescente din R. Moldova, subiect de film în Italia

Un nou film european aduce în prim-plan un caz cu un puternic impact emoțional, inspirat din povestea unei adolescente din Republica Moldova. Pelicula „Illusione”,...

Moldoveanul de 19 ani, rănit într-un accident în Italia, a decedat: Mama i-a donat organele

O familie din Republica Moldova, stabilită în Italia, trece prin momente greu de imaginat, după moartea lui Marian Racoviță, un tânăr decedat în urma...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.