Ucrainenii anunță că au doborât ‘arma fără egal’ a lui Putin, racheta hipersonică Zircon

Publicat:

Ucrainenii anunță că au doborât ‘arma fără egal’ a lui Putin, racheta hipersonică Zircon

Apărarea antiaeriană ucraineană a reușit să intercepteze și să doboare două rachete hipersonice Zircon – cele mai moderne din arsenalul Rusiei, considerate de Vladimir Putin drept „arme fără egal”, au declarat surse militare pentru presa ucraineană. Fragmente despre care experții militari susțin că provin de la această rachetă au fost găsite pe o stradă dintr-un cartier al Kievului. Capitala Ucrainei a fost luni ținta unui atac cu rachete hipersonice lansate de Rusia.
Sursele citate de Ukrainska Pravda au confirmat că fragmentele de rachetă căzute în Kiev provin de la o rachetă hipersonică Zircon, care are elemente și însemne specifice, diferite de restul rachetelor balistice ale Rusiei. Fragmente similare provenite de la o rachetă Zircon 3M22 au fost identificate și în urma atacului din data de 7 februarie, când Rusia a folosit în premieră astfel de arme într-un atac asupra Kievului, potrivit stiripesurse.ro.
Însemnele de pe racheta doborâtă în atacul de luni arată că aceasta a fost produsă în anul 2022. Fragmentele provin din corpul rachetei, motor și ceea ce pare a fi chiar focosul rachetei care nu a detonat la impactul cu solul. Rusia a anunțat finalizarea testării rachetei Zircon în iunie 2022, iar preşedintele rus Vladimir Putin a descris racheta ca făcând parte dintr-o nouă generaţie de sisteme de armament, care nu au rival.
Conform publicației ucrainene Defense Express, cele două rachete hipersonice Zircon din atacul de luni au fost lansate din Crimeea, iar acestea au fost interceptate cu succes deasupra Kievului, conform forțelor aeriene ucrainene. Rusia a lovit în februarie 2024 Kievul cu racheta hipersonică Zircon, fiind prima utilizare a acesteia în războiul din Ucraina.
Oleksandr Ruvin, directorul Institutului de cercetare ştiinţifică şi criminalistică de la Kiev, a declarat pe canalul său Telegram că institutul său a finalizat o analiză preliminară a fragmentelor de rachetă provenite din atacul rusesc din 7 februarie. El a inclus o înregistrare video a presupuselor resturi de rachete, care arată marcaje specifice. „În acest caz, vedem elemente care sunt caracteristice rachetei 3M22 Zircon.
Părţi şi fragmente ale motorului şi ale mecanismelor de direcţie au marcaje specifice”, a arătat el. Racheta Zircon are o rază de acţiune de 1.000 km şi se deplasează cu o viteză de nouă ori mai mare decât viteza sunetului, potrivit Rusiei. Analiştii militari au declarat că viteza sa hipersonică ar putea însemna un timp de reacţie mult redus pentru apărarea aeriană şi o capacitate de a ataca ţinte fortificate situate în adâncimea teritoriului ucrainean.


URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ciupercile magice acţionează prin ‘dizolvarea’ temporală a reţelei neuronale responsabile de sentimentul de sine

Ciupercile magice acţionează prin 'dizolvarea' temporală a reţelei neuronale responsabile de sentimentul de sine Psilocibina, compusul chimic care face ca unele ciuperci să fie numite...

Un strat de diamante cu grosimea de 15 kilometri s-ar putea afla în subsolul planetei Mercur

Un strat de diamante cu grosimea de 15 kilometri s-ar putea afla în subsolul planetei Mercur Mercur ar putea avea un strat gros, format din...

Microplasticele pătrund adânc în organismele peştilor (studiu)

Microplasticele pătrund adânc în organismele peştilor (studiu) Omniprezente în mediu, microplasticele pătrund adânc în organismele peştilor, ajungând în număr mare în fileurile pe care le...

Poliţia din Germania a reţinut un bărbat suspectat de hărţuirea lui Taylor Swift

Poliţia din Germania a reţinut un bărbat suspectat de hărţuirea lui Taylor Swift Poliţia germană a reţinut un american suspectat de hărţuirea lui Taylor Swift...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.