UE adaugă pe lista neagră alţi opt miniştri ai guvernului sirian

Publicat:

Uniunea Europeană (UE) a adăugat vineri opt miniştri ai noului guvern sirian format în august pe lista neagră a persoanelor sancţionate pentru responsabilitatea lor în reprimarea sângeroasă întreprinsă de regimul lui Bashar al-Assad, informează AFP, scrie agerpres

Premierul sirian Hussein Arnous figurează pe această listă din 2014. Guvernul lui numără trei femei şi acest guvern este al cincilea format în Siria de la începutul conflictului în 2011.


Citește și : Biden, la un pas de a câștiga scrutinul prezidenţial din SUA

Europenii au publicat vineri în Jurnalul Oficial al UE o listă neagră completă, pe care figurează numele miniştrilor petrolului şi resurselor miniere, al industriei, al sănătăţii, al agriculturii, al sănătăţii şi a trei miniştri de stat.

Pe 16 octombrie, UE i-a inclus deja pe această listă pe miniştrii finanţelor, al justiţiei, al comerţului, al transporturilor, al culturii, al educaţiei şi al resurselor hidraulice.

Eliberarea de vize este interzisă pentru toţi aceşti miniştri sirieni, iar bunurile lor din UE au fost îngheţate.

Lista numără deja 288 de nume şi 70 de entităţi.

Citește și : Ministrul german al apărării a rămas CARANTINATĂ în biroul ei din Berlin

UE a impus în 2011 un “embargo petrolier, restricţii împotriva unor investitori, îngheţarea bunurilor deţinute de Banca Centrală a Siriei în UE şi restricţii vizând exporturile de echipamente şi de tehnologii ce pot fi utilizate în scopuri de reprimare internă, precum şi de echipamente şi tehnologii de supraveghere sau interceptare a comunicaţiilor pe internet sau a telecomunicaţiilor”.
Sancţiunile UE sunt în vigoare de la 1 decembrie 2011 şi fac obiectul unei reexaminări anuale.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.