StiripesurseDiasporaUE aprobă AMÂNAREA Brexitului

UE aprobă AMÂNAREA Brexitului

Publicat:

UPDATE: Cele 27 de state care vor rămâne în Uniunea Europeană au decis luni, la Bruxelles, să accepte solicitarea Londrei de amânare a Brexitului cu trei luni, până la 31 ianuarie 2020, a anunţat pe Twitter preşedintele Consiliului European, Donald Tusk,transmit AFP şi dpa, potrivit agerpres.

”Cei 27 au căzut de acord să accepte cererea Regatului Unit pentru o amânare flexibilă a Brexitului până la 31 ianuarie 2020”, a indicat Tusk pe Twitter.

Citeşte şi: Alberto Fernandez a câştigat alegerile prezidenţiale din Argentina

El a precizat că această decizie va fi formalizată printr-o procedură scrisă.


Propunerea care a fost dezbătută prevede o amânare a Brexitului până la 31 ianuarie 2020, dar cu posibilitatea ca Regatul Unit să iasă din UE de la 1 decembrie 2019 sau de la 1 ianuarie 2020 în caz de ratificare a acordului înainte de aceste termene.

Deputaţii britanici urmează să supună la vot, luni după-amiază, o moţiune a premierului Boris Johnson care propune organizarea de alegeri anticipate pe 12 decembrie. Liderul conservator speră ca până la acea dată să obţină adoptarea în parlament a textelor necesare pentru punerea în aplicare a acordului de Brexit convenit în urmă cu zece zile la Bruxelles.

Toate ţările UE au convenit săptămâna trecută asupra necesităţii unei a treia amânări a Brexitului pentru a evita o ieşire nereglementată şi s-au pus de acord să ia o decizie asupra subiectului prin procedură scrisă, fără a fi necesară convocarea unui summit.

Londra a făcut un pas suplimentar duminică în direcţia unui scrutin anticipat, două partide de opoziţie avansând o propunere în acest sens, condiţionată de o amânare a Brexitului până la sfârşitul lui ianuarie.

Citeşte şi: Scandal sexual în Congresul american! O democrată este forţată să demisioneze – VIDEO

La peste trei ani de la referendumul în care britanicii au votat în proporţie de 52% pentru părăsirea Uniunii Europene, deputaţii britanici au aprobat în principiu, pe 22 octombrie, acordul încheiat de UE cu premierul britanic Boris Johnson, dar a respins calendarul de marş forţat pe care acesta dorea să-l impună legislativului.

Regatul Unit trebuia iniţial să părăsească UE pe 29 martie 2019, o dată-limită amânată deja în două rânduri, mai întâi până la 12 aprilie şi apoi până la 31 octombrie, ora 23:00 GMT.

Ştire iniţială: Cele 27 de state care vor rămâne în Uniunea Europeană au decis luni, la Bruxelles, să accepte solicitarea Londrei de amânare a Brexitului cu trei luni, până la 31 ianuarie 2020, a anunţat pe Twitter preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, transmit AFP şi dpa.

Propunerea care a fost analizată prevede o amânare a Brexitului până la 31 ianuarie 2020, dar cu posibilitatea ca Regatul Unit să iasă din UE de la 1 decembrie 2019 sau de la 1 ianuarie 2020 în caz de ratificare a acordului înainte de aceste termene

Toate ţările UE au convenit săptămâna trecută asupra necesităţii unei a treia amânări a Brexitului pentru a evita o ieşire fără acord şi s-au pus de acord să ia o decizie asupra subiectului prin procedură scrisă, fără a fi necesară convocarea unui summit.

La peste trei ani de la referendumul în care britanicii au votat în proporţie de 52% pentru părăsirea Uniunii Europene, deputaţii britanici au aprobat în principiu, pe 22 octombrie, acordul încheiat de UE cu premierul britanic Boris Johnson, dar a respins calendarul de marş forţat pe care acesta dorea să-l impună legislativului.

Regatul Unit trebuia iniţial să părăsească UE pe 29 martie 2019, o dată-limită amânată deja în două rânduri, mai întâi până la 12 aprilie şi apoi până la 31 octombrie, ora 23:00 GMT.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Aplauze în Parlament în memoria lui Eugen Doga

Ședința Parlamentului a debutat astăzi cu un moment de reculegere și aplauze dedicate compozitorului Eugen Doga, decedat acum un an. Citește și: Partidul Nostru cere...

Partidul Nostru cere crearea unei comisie de anchetă privind escrocheriile telefonice

Deputații fracțiunii parlamentare „Partidul Nostru” cere crearea unei Comisii parlamentare de anchetă privind escrocheriile telefonice și propune măsuri concrete pentru protejarea cetățenilor. Citește și: Moldova...

Moldova și Ucraina mizează pe sprijin reciproc în procesul de aderare la UE

Republica Moldova și Ucraina au nevoie una de cealaltă în procesul de integrare europeană și vor continua să își susțină reciproc parcursul spre Uniunea...

Dosarul „Car Vertical”: Alți trei învinuiți, trimiși în judecată

Procurorii PCCOCS i-au trimis pe banca acuzaților pe alți trei învinuiți în dosarul „Car Vertical,” după ce au dat publicității pe aplicația Telegram fotografii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.