StiripesurseSintezeUE este îngrijorată de perspectiva unui război între Rusia şi Turcia...

UE este îngrijorată de perspectiva unui război între Rusia şi Turcia în Siria

Publicat:

Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a avertizat miercuri împotriva pericolului unei ciocniri între forţele turce şi ruse în Siria, îndemnând ţările Uniunii Europene să se doteze cu mijloacele capabile să influenţeze soluţionarea conflictului, potrivit France Presse, transmite agerpres.

‘Asistăm la confruntări între regimul sirian şi forţele turce, fără a mai vorbi de riscul de a vedea militari turci şi ruşi luptându-se’, a subliniat el în cursul unui discurs susţinut marţi seara în Parlamentul European, al cărui conţinut a fost publicat miercuri de serviciul său de presă.

Citeşte şi: Guvernul de la Madrid face un pas important pentru legalizarea eutanasiei

‘Aceste tensiuni ar putea declanşa la rândul lor un conflict regional mai larg’, a avertizat Borrell. ‘Încetarea focului convenită între Ankara şi Moscova trebuie pusă în aplicare’, a pledat el.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a ameninţat miercuri să lovească regimul sirian ‘oriunde’ în caz de noi atacuri împotriva forţelor sale şi a acuzat Rusia că ia parte la ‘masacrarea’ civililor în nord-vestul Siriei.


Josep Borrell urmează să participe miercuri seara la reuniunea miniştrilor apărării din ţările membre NATO, la sediul Alianţei din Bruxelles.

Turcia este membră a NATO, iar acţiunile sale în Siria şi în Libia deranjează numeroşi parteneri ai săi.

Incapacitatea UE de a avea ‘greutate’ în criza siriană provoacă un ‘sentiment de frustrare’, întrucât ‘Uniunea Europeană este neputincioasă’, a recunoscut Josep Borrell în faţa parlamentarilor europeni.

Citeşte şi: Bernie Sanders câştigă ‘la mustaţă’ alegerile din New Hampshire. Rezultat umilitor pentru Biden!

‘Indiferent de ceea ce spunem, ‘ar trebui să se oprească, trebuie, este nevoie, este necesar’. Da, dar cu ce pârghie, cu ce forţă, cu ce fel de capacitate putem acţiona asupra actorilor?’, a întrebat retoric el.

‘Europa nu este în această situaţie. Vom continua deci să cerem tuturor (părţilor) să înceteze atacurile împotriva populaţiei civile, să înceteze să împiedice accesul umanitar. Dar ştim cu toţii că aceasta este o declaraţie de principiu, care nu este susţinută de o forţă coercitivă care să o transpună în realitate’, a adăugat şeful diplomaţiei europene.

‘Dacă ne dorim să fim cu adevărat un jucător geopolitic, trebuie să acţionăm şi să avem mijloacele pentru a face acest lucru. Dacă nu, vom continua să organizăm astfel de sesiuni parlamentare şi vom continua să spunem ‘trebuie, este necesar, este nevoie”, a avertizat el. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.