StiripesurseȘtirile zileiUE extinde din nou sancţiunile împotriva juntei din Myanmar

UE extinde din nou sancţiunile împotriva juntei din Myanmar

Publicat:

UE a adăugat marţi 19 responsabili din Myanmar, între care un ministru şi un înalt magistrat, pe lista sa neagră pentru sancţionarea intensificării încălcării drepturilor omului în această ţară după lovitura de stat militară de la 1 februarie 2021, relatează AFP, potrivit agerpres

“Uniunea este profund preocupată de escaladarea continuă a violenţei şi de evoluţia către un conflict de lungă durată cu implicaţii regionale (…) În ceea ce priveşte gravitatea persistentă a situaţiei din Myanmar, este potrivit să adăugăm 19 persoane şi o entitate pe lista persoanelor, entităţilor şi organismelor care fac obiectul unor măsuri restrictive”, conform deciziei adoptate de statele membre şi publicată în Jurnalul Oficial al UE.

Citește și : Péter Szijjártó: Cu Trump la Casa Albă, nu ar fi fost război în Ucraina!

Sancţiunile ţintite europene, care constau într-o îngheţare a activelor şi o interdicţie de călătorie în UE, se aplică acum în cazul a 84 de persoane şi unsprezece entităţi, se menţionează în decizie.

Au fost adăugaţi marţi pe lista neagră a UE ministrul investiţiilor şi al relaţiilor economice externe Kan Zaw, preşedintele Curţii Supreme, Htun Htun Oo, mai mulţi membri de rang înalt ai forţelor armate din Myanmar, precum şi reprezentanţi ai companiilor private cu legături strânse cu armata.


“Consiliul administraţiei de stat”, o entitate publică creată după lovitura de stat militară, este de asemenea vizat, din cauza “rolului său central în slăbirea democraţiei şi statului de drept”.

Citește și : Zelenski le care americanilor ‘să menţină o unitate de neclintit’ până la ‘restabilirea păcii’ în Ucraina

UE a instituit deja un embargo asupra armelor şi echipamentelor care pot fi utilizate în scopuri de represiune internă, o interdicţie de a exporta bunuri cu dublă utilizare destinate armatei şi poliţiei de frontieră, restricţii la exportul de echipamente de supraveghere a comunicaţiilor susceptibile de a fi utilizate în scopuri de represiune internă şi o interdicţie a instruirii şi cooperării militare cu forţele armate din Myanmar.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

La 82 de ani, Mick Jagger nu stă departe de scenă. The Rolling Stones vor să plece din nou în turneu

Trupa va lansa în iulie albumul „Foreign Tongues”, însă nu a anunțat încă datele pentru viitoarele concerte. Membrii trupei The Rolling Stones pregătesc lansarea celui...

Explozii puternice în SUA după ce un meteorit care se deplasa cu 120.000 km/h s-a fragmentat

Un meteorit care se deplasa cu 120.000 km/h a provocat o dublă explozie care a zguduit clădirile din Massachusetts și Rhode Island, în SUA. NASA...

O studentă din Viena urmează 14 facultăți în același timp și lucrează part time

Carolyn, o studentă de 32 de ani din Viena, urmează simultan 14 programe universitare. În paralel, lucrează și spune că își organizează strict timpul...

Arheologii au descoperit un tunel subteran uriaș ascuns în Ierusalim. Nimeni nu știe cine l-a săpat

În adâncurile unui viitor șantier de construcții, arheologii au descoperit un tunel uriaș ascuns, a cărui origine și scop rămân necunoscute. Săpăturile au fost efectuate...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.