StiripesurseȘtirile zileiUE finanțează un nou proiect de dezvoltare în Moldova și Ucraina

UE finanțează un nou proiect de dezvoltare în Moldova și Ucraina

Publicat:

La Chișinău a fost lansat oficial proiectul european EUroBRIDGE_UA_MD, cu un buget total de 1,99 milioane de euro, finanțat integral de Uniunea Europeană prin programul Support to Ukraine and Moldova Border Regions. Proiectul va fi implementat pe o perioadă de patru ani (2025–2029) și este coordonat în Republica Moldova de Centrul Municipal pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (CMDA) din cadrul Primăriei Chișinău.

Scopul proiectului este consolidarea capacităților administrațiilor publice locale, hub-urilor de inovare, incubatoarelor de afaceri, IMM-urilor și organizațiilor societății civile din Republica Moldova și Ucraina, pentru a facilita alinierea la standardele și mecanismele Politicii de Coeziune a Uniunii Europene.

Vezi şi: VIDEO Consilierii PAS îl acuză pe Ceban că a făcut din Primărie un instrument politic – Stiripesurse.md

„Acest proiect marchează un angajament real de pregătire practică a instituțiilor și antreprenorilor din Republica Moldova și Ucraina în vederea integrării europene. Prin EUroBRIDGE construim punți reale între comunități și sectoare economice”, a declarat Petru Gurgurov, directorul CMDA.

Partenerii proiectului sunt Agenția de Dezvoltare Regională Odesa (Ucraina) și Hygia Consult (România), iar în cadrul proiectului va fi creat un mecanism de granturi transfrontaliere. Mai exact, până la 50.000 de euro vor fi folosiți pentru organizații și până la 10.000 de euro pentru întreprinderi mici și mijlocii.


Acestea vor fi însoțite de programe de mentorat, instruire și schimburi de experiență. În total, peste 100 de inițiative comune vor fi sprijinite.

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a subliniat rolul economic al Capitalei în acest proces.

Reprezentanții Uniunii Europene și partenerii regionali au accentuat dimensiunea strategică a proiectului.

„EUroBRIDGE este un exercițiu de responsabilizare și pregătire pentru etapa următoare a integrării în UE”, a declarat Julda Kielyte din cadrul Delegației UE în Republica Moldova.

Proiectul va acoperi întreg teritoriul Republicii Moldova și regiunile de frontieră din Ucraina, cu posibilitatea extinderii către alte zone interesate.

În perioada următoare va fi constituit un comitet de coordonare transfrontalier, cu rol în selectarea și monitorizarea proiectelor finanțate.

Potrivit autorităților locale, obiectivul principal este dezvoltarea unor parteneriate durabile și creșterea capacității de absorbție a fondurilor europene, contribuind totodată la dezvoltarea economică și consolidarea cooperării dintre Republica Moldova și Ucraina în contextul actual regional.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.