StiripesurseȘtirile zileiUE îndeamnă Rusia să ia 'măsuri concrete' în vederea detensionării

UE îndeamnă Rusia să ia ‘măsuri concrete’ în vederea detensionării

Publicat:

Înalţi responsabili ai Uniunii Europene au cerut miercuri Rusiei să ia măsuri concrete care să demonstreze dezescaladarea tensiunilor legate de Ucraina, după ce Moscova a anunţat marţi şi miercuri retragerea în garnizoane a mii de militari şi echipamente care au participat la exerciţii militare în apropiere de frontiera ucraineană, transmit AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

“În ultimele două zile, Rusia a semnalat că ar putea fi deschisă diplomaţiei şi noi îndemnăm Rusia să întreprindă paşi concreţi şi tangibili spre detensionare, pentru că aceasta este condiţia pentru un dialog politic sincer”, a declarat preşedintele Consiliului European, Charles Michel, în faţa Parlamentului European reunit în sesiune plenară de la Strasbourg.

Citeşte şi: Pfizer AMÂNĂ cererea de aprobare a vaccinului anti-Covid pentru copiii sub 5 ani – Black News

El a insistat că “nu putem la infinit să încercăm diplomaţia de o parte, în timp ce de cealaltă parte se masează trupe”.

“Alegerea de astăzi este o alegere între război şi sacrificii tragice care vor veni odată cu el sau curajul pentru un angajament politic, curajul pentru o negociere diplomatică”, a adăugat Michel.


La rândul său, şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a lansat un apel la vigilenţă, avertizând Rusia că Uniunea Europeană este capabilă să-şi asigure, din alte surse, necesarul energetic în această iarnă dacă Moscova decide să reducă livrările de gaz către Europa.

Potrivit celor mai recente date ale Eurostat, peste 40% din importurile anuale de gaz natural ale UE provin din Rusia.

Însă NATO încă nu a văzut semne ale unei oarecare reduceri a trupelor ruse şi, dacă Kremlinul alege violenţa contra Ucrainei, răspunsul nostru va rămâne puternic şi unit, a avertizat Von der Leyen în faţa eurodeputaţilor.

De asemenea prezent la Strasbourg, şeful diplomaţiei europene Josep Borrell a explicat că UE este ”pregătită să participe la discuţii” cu Rusia, dar şi ”să răspundă” cu sancţiuni contra acesteia.

După săptămâni întregi de tensiuni, Moscova a anunţat marţi începutul unei retrageri a mii de soldaţi ruşi concentraţi de mai multe luni în apropiere de frontiera cu Ucraina, iar miercuri încheierea manevrelor militare şi plecarea unora dintre forţele sale din peninsula ucraineană Crimeea, anexată ilegal de Rusia în 2014.

Occidentul este îngrijorat de iminenţa unei invazii ruse în Ucraina, după ce Rusia a desfăşurat masiv trupe şi echipament militar în apropierea frontierei sale cu această ţară. Ruşii au negat că ar avea o asemenea intenţie, dar au cerut garanţii de securitate concrete din partea SUA şi a NATO, printre care promisiunea că Ucraina nu va adera la Alianţa Nord-Atlantică.

Citeşte şi: SUA şi NATO aşteaptă confirmări privind începerea retragerii efectivelor militare ruse de la frontierele Ucrainei – Black News

Washingtonul a atras atenţia că forţele militare ruse ar putea invada Ucraina ”în orice moment”.

În 2014, Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea şi ulterior a încurajat un conflict separatist în regiunea Donbas din estul Ucrainei, ceea ce a dus la o serie de sancţiuni din partea Uniunii Europene şi a SUA împotriva unor oficialităţi şi companii ruse.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

12 de salvatori și pompieri au depus jurământul solemn

Doisprezece tineri salvatori și pompieri debutanți au depus Jurământul de Credință Patriei, în cadrul unei ceremonii solemne desfășurate la Academia „Ștefan cel Mare” a...

Noi forțe la securitatea frontierei Republicii Moldova

Echipa Poliției de Frontieră a devenit mai puternică, odată cu depunerea jurământului de către 52 de tineri specialiști. Citește și: Partidul Nostru cere crearea unei...

Tehnologii inteligente pentru frontiere sigure și eficiente

În perioada 2 – 3 iunie 2026, la Bratislava, a avut loc reuniunea consorțiului proiectului european „AutoBorder”, dedicată dezvoltării unor soluții inovatoare pentru eficientizarea...

Criză de personal în instituțiile statului

Republica Moldova se confruntă cu o criză de personal, cu peste 32.000 de locuri de muncă vacante. Citește și: Dosarul „Car Vertical”: Alți trei învinuiți,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.