UE își achită în totalitate promisiunile financiare acordate Turciei pentru găzduirea refugiaților

Publicat:

Uniunea Europeană a alocat joi întregul ajutor de şase miliarde de euro promis Turciei în schimbul găzduirii de refugiaţi, în opinia Bruxellesului fiind vorba de o “etapă-cheie” a pactului semnat de Ankara şi UE în 2016 în privinţa migranţilor, relatează AFP, potrivit agerpres.

Turcia şi UE au semnat în 2015 un acord în urma crizei migratorii fără precedent cu care s-a confruntat Europa de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, odată cu venirea a peste un milion de persoane.


Citește și: Vicele american va fi vaccinat în public

Prin acest acord, Turcia a acceptat trimiterea spre teritoriul său a tuturor migranţilor nou-veniţi care ajungeau pe insulele greceşti, inclusiv solicitanţii de azil precum sirienii fugiţi de războiul din ţara lor.

În contrapartidă, UE a promis oferirea unui ajutor de şase miliarde de euro Turciei pentru a îmbunătăţi condiţiile de viaţă a circa 3,6 milioane de refugiaţi pe care îi găzduieşte aceasta.

Ajutorul nu va fi transferat guvernului turc, ci va fi alocat pentru proiecte specifice în favoarea refugiaţilor.

“Astăzi finalizăm alocarea a şase miliarde de euro ca ajutor al Uniunii Europene pentru sprijinirea refugiaţilor şi primirea lor de către Turcia”, a anunţat ambasadorul Nikolaus Meyer-Landrut, şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Turcia.

Potrivit lui Meyer-Landrut, Ankara şi Bruxellesul au finalizat astfel “o etapă-cheie” şi urmează să se asigure de faptul că “proiectele vor fi în beneficiul refugiaţilor”.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat în trecut UE că nu îşi respectă promisiunile financiare pe acest subiect.

Ankara considera insuficient ajutorul alocat pentru primirea în grijă a aproape patru milioane de migranţi şi refugiaţi, în principal sirieni, pe care îi găzduieşte de mai mulţi ani.

Dintre cele şase miliarde de euro de ajutor prevăzute, 4,7 miliarde au fost angajate în martie, inclusiv cele 3,2 miliarde de euro deja transferate, conform Comisiei Europene.

Preşedintele turc a afirmat totuşi în septembrie că Ankara a cheltuit 40 de miliarde de dolari pentru a găzdui refugiaţi.

Anunţul privind alocarea de către UE a întregului ajutor survine la o săptămână după sancţiunile decise de Bruxelles împotriva Ankarei.

Citește și: Flavio Cotti, fostul preşedinte al Elveţiei, a murit de COVID

Liderii din Uniunea Europeană reuniţi joia trecută într-un summit la Bruxelles au decis să sancţioneze acţiunile “ilegale şi agresive” ale Turciei în Mediterana împotriva Greciei şi Ciprului.

Lucrările de explorare de gaze derulate de Turcia în Mediterana de Est, în zonele maritime disputate cu Grecia şi Cipru, sunt de mai multe luni în centrul unor tensiuni.

În ciuda sancţiunilor, UE şi-a afirmat dorinţa “de a continua să le furnizeze un ajutor financiar refugiaţilor sirieni şi comunităţilor de primire din Turcia şi să coopereze în domeniul gestionării responsabile a fluxurilor migratorii”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România Procesele tehnice și tehnologiile moderne utilizate în crearea monedelor comemorative au fost discutate...

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa Lhakpa Sherpa...

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte Consiliul Local al Barcelonei a aprobat majorarea taxei turistice de la 3,25 euro la 4...

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament În ziua ceremoniei de deschidere...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.