StiripesurseȘtirile zileiUE reacționează la reluarea bombardamentelor în Idlib

UE reacționează la reluarea bombardamentelor în Idlib

Publicat:

Uniunea Europeană a apreciat joi drept ”inacceptabilă” reluarea ofensivei regimului sirian şi a aliaţilor săi în regiunea Idlib, din nord-vestul Siriei, şi a cerut oprirea loviturilor aeriene, transmite AFP, potrivit agerpres.

”Încă o încetare a focului a fost călcată în picioare”, a spus purtătorul de cuvânt al lui Josep Borrell, şeful diplomaţiei europene.

Citeşte şi: Tragedie aviatică în Australia. Un avion plin cu americani S-A PRĂBUŞIT!

O încetare a focului anunţată în ianuarie de Moscova, aliat al regimului sirian, şi de Ankara a rămas literă moartă.

”Reluarea ofensivei la Idlib, inclusiv a loviturilor aeriene şi a bombardamentelor repetate vizând civilii, este inacceptabilă şi trebuie să înceteze. Uniunea Europeană va menţine sancţiunile contra regimului (preşedintelui Bashar al-Assad) atât timp cât aceste atacuri brutale continuă”, a avertizat el.


De asemenea, UE a subliniat că este o ”necesitate absolută să se garanteze un acces rapid, sigur şi fără obstacole organizaţiilor umanitare, pentru a le permite să furnizeze ajutor umanitar tuturor civililor aflaţi în nevoie”.

Citeşte şi: Yad Vashem, Memorialul din Ierusalim al victimelor Holocaustului

”Culoarele umanitare nu pot înlocui respectarea deplină a dreptului umanitar internaţional”, a accentuat purtătorul de cuvânt citat.

El a adăugat că prezenţa în Idlib a grupărilor teroriste aflate pe lista ONU constituie un motiv de îngrijorare pentru toată lumea.

Conflictul din Siria, declanşat în martie 2011 cu reprimarea manifestaţiilor pro-democraţie de către forţele regimului de la Damasc, s-a soldat cu peste 380.000 de morţi, dintre care 115.000 civili, şi milioane de refugiaţi şi persoane strămutate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.