
ABC
Uniunea Europeană a apreciat joi drept ”inacceptabilă” reluarea ofensivei regimului sirian şi a aliaţilor săi în regiunea Idlib, din nord-vestul Siriei, şi a cerut oprirea loviturilor aeriene, transmite AFP, potrivit agerpres.
”Încă o încetare a focului a fost călcată în picioare”, a spus purtătorul de cuvânt al lui Josep Borrell, şeful diplomaţiei europene.
Citeşte şi: Tragedie aviatică în Australia. Un avion plin cu americani S-A PRĂBUŞIT!
O încetare a focului anunţată în ianuarie de Moscova, aliat al regimului sirian, şi de Ankara a rămas literă moartă.
”Reluarea ofensivei la Idlib, inclusiv a loviturilor aeriene şi a bombardamentelor repetate vizând civilii, este inacceptabilă şi trebuie să înceteze. Uniunea Europeană va menţine sancţiunile contra regimului (preşedintelui Bashar al-Assad) atât timp cât aceste atacuri brutale continuă”, a avertizat el.
De asemenea, UE a subliniat că este o ”necesitate absolută să se garanteze un acces rapid, sigur şi fără obstacole organizaţiilor umanitare, pentru a le permite să furnizeze ajutor umanitar tuturor civililor aflaţi în nevoie”.
Citeşte şi: Yad Vashem, Memorialul din Ierusalim al victimelor Holocaustului
”Culoarele umanitare nu pot înlocui respectarea deplină a dreptului umanitar internaţional”, a accentuat purtătorul de cuvânt citat.
El a adăugat că prezenţa în Idlib a grupărilor teroriste aflate pe lista ONU constituie un motiv de îngrijorare pentru toată lumea.
Conflictul din Siria, declanşat în martie 2011 cu reprimarea manifestaţiilor pro-democraţie de către forţele regimului de la Damasc, s-a soldat cu peste 380.000 de morţi, dintre care 115.000 civili, şi milioane de refugiaţi şi persoane strămutate.