UE redeschide negocierile cu Iranul

Publicat:

Negocierile asupra programului nuclear al Iranului, aflate într-un punct mort din martie, “au fost redeschise”, a anunţat şeful diplomaţiei Uniunii Europene, Josep Borrell, informează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

“Negocierile se aflau într-un punct mort şi ele au fost redeschise”, a declarat Borrell la Wangels, în nordul Germaniei, unde participă la o reuniune a miniştrilor de externe ai ţărilor din G7.


Citeşte şi: Kais Saied NU vrea observatori străini la alegerile din Tunisia – Black News

Josep Borrell a făcut referire la discuţiile care au avut loc cu o zi înainte între coordonatorul UE pentru negocierile asupra programului nuclear iranian, Enrique Mora, şi negociatorul-şef iranian Ali Bagheri, în vederea relansării acordului încheiat în 2015.

În paralel, emirul Qatarului a avut o întrevedere cu ghidul suprem al Iranului, Ali Khamenei, şi cu preşedintele iranian Ebrahim Raisi pe acelaşi subiect.

“Evaluez această reuniune în Iran în mod foarte pozitiv. Negocierile erau blocate de două luni din cauza acestor dezacorduri asupra a ceea ce ar trebui făcut cu Gardienii Revoluţiei”, a explicat Borrell. “Acest gen de lucruri nu pot fi rezolvate de pe o zi pe alta. Să spunem că lucrurile erau blocate şi că ele au fost deblocate”, potrivit lui.

“Există o perspectivă pentru a ajunge la un acord final”, şi-a exprimat Borrell satisfacţia.

Josep Borrell nu a dorit să comenteze faptul că negociatorul UE a fost reţinut pentru scurt timp de vameşi germani pe aeroportul din Frankfurt, unde avea o escală pentru Bruxelles.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în Peru – Black News

Negocierile lansate în urmă cu un an la Viena între Teheran şi marile puteri pentru relansarea acordului din 2015, menit să încadreze programul nuclear al Iranului, se află într-un punct mort din martie. Acordul era muribund după retragerea unilaterală în 2018 a SUA care, în timpul preşedinţiei lui Donald Trump, au reimpus sancţiuni sufocante împotriva Teheranului, generând ca ripostă dezangajarea progresivă a Iranului din acord.

Sunt slabe şanse ca Washingtonul să accepte să scoată în viitorul apropiat Gardienii Revoluţiei, forţele de securitate de elită ale Iranului, de pe lista sa de organizaţii teroriste străine, blocând în continuare negocierile asupra programului nuclear iranian, a declarat joi o sursă diplomatică franceză pentru Reuters.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce înseamnă NATO pentru lume

Ce înseamnă NATO pentru lume După 75 de ani, Alianța rămâne indispensabilă Comentariu de JENS STOLTENBERG, Secretar General al NATO pentru FOREIGN AFFAIRS Săptămâna viitoare, liderii celor...

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.